Numărul minorelor care au copii este în continuare foarte mare

Numărul minorelor care nasc este în continuare foarte mare, iar acestea nu sunt pregătite nici fizic, nici psihic să aibă grijă de un copil. Multe dintre ele renunţă la şcoală, astfel că viitorul tinerelor mame şi al copiilor lor este incert.

„Numărul minorelor care dau naştere la copii este în continuare foarte mare, cu patologiile aferente, pentru că ele nu sunt pregătite nici fizic şi nici psihic să aibă grijă de un copil. Cele care fac copii la vârste fragede sunt copii cu copii. Nici ele nu au educaţie, renunţă la şcoală, rămânând la un nivel de pregătire inferior, care nu le permite să asigure un trai bun nici copiilor, nici un trai decent pentru ele, viitorul lor devenind astfel incert. Mulţi copii ajung în plasament”, a declarat, pentru AGERPRES, şefa Secţiei de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean „Sf. Pantelimon” din Focşani, medicul Ioana Rodica Ifrim.

Educaţia sexuală în România este un tabu, iar cadrele medicale ar trebui să înveţe pacientele lucruri de bază şi să recomande metode contraceptive sigure, care să nu afecteze fertilitatea viitoarelor mame.

„În general, în pătura mijlocie şi cea de jos, educaţia sexuală este aproape absentă. Unele femei nu ştiu nici măcar metodele de contracepţie uzuale, iar dacă au auzit de ele, nu le folosesc şi probabil nu le vor folosi niciodată. Ar fi ideal ca atunci când pacienta se prezintă la noi în cabinet, medicul sau asistenta să o înveţe nişte lucruri de bază şi să-i recomande o metodă de contracepţie sigură, care să nu-i afecteze fertilitatea, astfel încât să ajungă la o vârstă sigură, matură, în care să poată să-şi asume responsabilitatea unui copil”, a explicat dr. Ioana Rodica Ifrim.

- Articolul continua mai jos-

În privinţa vârstei la care femeile aduc pe lume primul copil, medicul ginecolog a precizat că există două extreme: cea a pacientelor foarte tinere, minore, şi cea a femeilor cu statut economico-social bun, care amână naşterea primului copil după 30 de ani, uneori chiar spre 40 de ani, ceea ce poate conduce de multe ori la probleme de infertilitate.

„Cu cât se amână mai mult după 30 de ani naşterea primului copil, cu atât apar mai des probleme de infertilitate, atât la femei, cât şi la bărbaţi”, a avertizat medicul.

Potrivit datelor statistice ale Spitalului Judeţean Focşani, în ultimii doi ani, în unitatea medicală au născut aproape 450 de mame minore. În 2018, cea mai tânără mamă a avut 14 ani, dar în anul 2017, o copilă de numai 12 ani a devenit mamă. În primele două luni ale anului 2019, la spitalul judeţean au născut 24 de mame minore.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari