Testări gratuite pentru astm la Spitalul Colțea din București

Societatea Română de Pneumologie organizează sâmbătă şi duminică testări gratuite (spirometrii), la intrarea principală a Spitalului Colţea din Capitală, pentru pacienţii diagnosticaţi cu astm şi pentru persoanele la risc, au anunţat reprezentanţii societăţii.

„Stop pentru astm este sloganul sub care se desfăşoară în acest an Ziua Mondială de Luptă împotriva Astmului. Pacienţii trebuie să facă testări periodice (spirometrii), să evalueze detaliat simptomele împreună cu medicul şi, cel mai important, să ia tratamentul cu acurateţe. Astfel, astmul poate fi controlat. De peste 11 ani facem în luna mai, cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului, testări gratuite pentru pacienţii diagnosticaţi şi pentru persoanele la risc. Şi anul acesta oferim spirometrii gratuite pe 11-12 mai, în curtea Spitalului Colţea, cu intrare dinspre Bdul Ion C. Brătianu. Sperăm să vină cât mai mulţi oameni”, a declarat preşedintele SRP, Ruxandra Ulmeanu.

Reprezentantul SRP a atenţionat că mulţi pacienţi români nu îşi iau tratamentul, cea mai importantă cauză fiind uitarea – 49% dintre pacienţi uită să îşi administreze medicaţia zilnic.

De asemenea, aproape jumătate dintre pacienţi (47%) renunţă la medicaţie când se simt mai bine, cu toate ca astmul este o boală cronică. Alte motive pentru care pacienţii renunţă la tratament sunt teama de efecte adverse (33%), credinţa că medicamentele sunt inutile (26%), credinţa că medicaţia afectează viaţa de zi cu zi (24%).

- Articolul continua mai jos-

Totodată, 40% dintre pacienţi renunţă la medicaţia inhalatorie din motive financiare.

„Cele mai frecvente trei expresii folosite de pacienţi pentru a descrie criza astmatică sunt: lipsa de aer, sufocare şi frică”, a spus Ruxandra Ulmeanu, care a amintit că în România sunt aproximativ 1.000.000 de oameni care suferă de astm bronşic, iar 10% dintre ei au astm sever.

Medicul a spus că în fiecare săptămână unul din 5 pacienţi cu astm sever suferă o criză atât de intensă, încât nu poate solicita ajutor. „Pe un pacient din 5 simptomele de astm îl împiedică total să muncească sau să studieze”, a mai afirmat medicul.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari