Irinel Popescu:”Evoluția rapidă a tehnologiei necesită schimbări din partea instituțiilor medicale”

În spitalul viitorului, dominanta va fi tehnologia, la care se adaugă informatizarea şi inteligenţa artificială, a declarat preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, Irinel Popescu, cu prilejul simpozionului „Spitalul viitorului în România”.

Potrivit acestuia, aşteptările viitoare înseamnă pacienţi trataţi mai bine, mai repede, cu un timp de recuperare mai mic şi cu un accent mărit pus pe chirurgia robotică.

Evoluţia rapidă a tehnologiei este o provocare şi necesită schimbări prompte din partea instituţiilor medicale şi a medicilor. Dezbaterile simpozionului s-au concentrat asupra viitorului spitalelor din România în încercarea de a găsi soluţii pentru subiecte de un real interes, cum ar fi un grad mai mare de siguranţă în procedurile chirurgicale, dar şi accesul mai facil la îngrijiri medicale de calitate pentru cât mai mulţi pacienţi”, a afirmat prof. dr. Irinel Popescu.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române pentru Chirurgie Endoscopică şi alte Tehnici Intervenţionale, Cătălin Copăescu, a spus că, într-o societate în care tehnologia revoluţionează sistemul medical, evenimentul ”Spitalul viitorului în România” îşi propune să aducă în prim plan cele mai noi tendinţe privind telemedicina şi inteligenţa artificială în diagnoza modernă.

- Articolul continua mai jos-

Potrivit acestuia, tehnologia informaţiei conferă actului medical garanţia calităţii prin precizia diagnosticului şi o eficienţă crescută din punct de vedere beneficiu-cost pentru pacient şi spital.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari