Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, şi-a exprimat convingerea că „nu va trece foarte mult timp” pentru ca Legea vaccinării, care se află în acest moment în Parlament, să fie adoptată.
„Când discutăm despre vaccinare, ne gândim la Legea vaccinării, care în acest moment este în Parlament şi am convingerea că nu va trece foarte mult timp şi această lege va fi adoptată. Din păcate, anti-vacciniştii au mai mult succes decât ne aşteptăm şi nu vorbim numai despre hepatite, vorbim despre celelalte patologii care cresc în număr şi datorită faptului că vaccinarea din punctul meu de vedere nu este obligatorie şi când spun obligatorie mă gândesc la obligativitatea informării în primul rând”, a declarat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a anunţat miercuri că pe data de 14 mai va fi lansat Planul-cadru naţional privind controlul hepatitelor virale, ea susţinând că toate componentele acestui plan vor fi bugetate întrucât „există şi voinţă politică”.
„Este foarte clar – odată cu lansarea acestui plan în data de 14 mai – pot să vă spun cu siguranţă că există şi voinţă politică. Vom începe cu prevenţia, este un lucru esenţial. Din păcate, la capitolul prevenţie aş putea spune că suntem oarecum deficitari şi nu numai aici când vorbim despre hepatită. Suntem deficitari pentru că nu ne-am preocupat suficient, am ajuns să tratăm în acest moment pacienţi în stadii grave ale bolii, cu costuri foarte ridicate. Dar, în primul rând, mă gândesc la pacienţi, la costurile pe care ei le plătesc. De aceea este foarte greu să ne calăm doar pe prevenţie, aşa că politicile noastre de sănătate în general vor fi orientate către prevenţie şi tratament în paralel. Apoi vaccinarea”, a afirmat Sorina Pintea.