Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că în acest an vor fi făcute investiţii masive în unităţile sanitare. Scopul principal este crearea condiţiilor necesare pentru ca medicii să poată oferi pacienţilor „un act medical de calitate”. Investiţiile vor consta în lucrări de construcţie, extindere şi reamenajare, echipamente şi aparatură de înaltă performanţă.
„Anul acesta, bugetul pentru investiţii, pentru dotare al Ministerului Sănătăţii este unul istoric. În 2017 a fost 170 de milioane de lei, în 2018 – 193 de milioane de lei, în 2019 – 1,1 miliarde lei. Anul acesta vom investi masiv în unităţile sanitare, astfel încât să creăm condiţiile necesare pentru ca medicii să poată oferi pacienţilor un act medical de calitate. Investiţiile vor fi făcute în lucrări de construcţie, extindere şi reamenajare necesare în unele spitale, precum şi în echipamente şi aparatură de înaltă performanţă în spitalele din ţară – atât în cele din subordinea MS, cât şi în cele din subordinea autorităţilor locale. Asta înseamnă că investiţiile se vor face în spitalele clinice de urgenţă, dar şi în spitalele mici, municipale, orăşeneşti, care trebuie să asigure suportul necesar spitalelor mari şi să rezolve cazurile care ţin de competenţa lor”, a declarat Sorina Pintea.
România beneficiază și de fonduri de la Banca Mondială, bani ce vor fi folosiți pentru investiții la spitalele din țară.
„În afara acestor bani pe care bugetul de stat i-a alocat anul acesta pentru investiţii… Guvernul României a semnat un acord cu Banca Mondială iar din aceşti bani, în perioada 2015-2018, România a beneficiat de fonduri totale în valoare 79 de milioane de euro, din care 47 de milioane de euro în 2018. Anul acesta sunt deja angajate investiţii în valoare totală de 63 de milioane de euro. Fondurile vor fi utilizate pentru continuarea investiţiilor pentru construcţie şi dotări cu echipamente unităţilor sanitare din ţară”, a explicat ministrul.