Cinci copii instituționalizați din județul Vaslui, depistați cu tuberculoză latentă

Cinci copii instituţionalizaţi din municipiul Vaslui au fost depistaţi cu tuberculoză latentă, în urma unui control efectuat în cadrul unui program naţional de depistare a acestei boli.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, Irina Cîmpeanu, copiii trebuie să urmeze o serie de recomandări venite din partea personalului medical din cadrul Dispensarului TBC al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„În cadrul programul naţional de screening pentru depistarea tuberculozei, derulat de Ministerul Sănătăţii, au fost testaţi aproximativ 250 de copii aflaţi în sistem rezidenţial la nivelul judeţului Vaslui. Copiii depistaţi cu tuberculoză latentă vor trebui să respecte anumite recomandări primite din partea cadrelor medicale şi vor fi reevaluaţi după o anumită perioadă. Nu s-a impus izolarea copiilor, boala nefiind transmisibilă”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Cel mai mic copil depistat cu tuberculoză latentă are vârsta de doi ani şi urmează să fie luat de tată în Italia pentru o perioadă de trei luni, neputând face profilaxia necesară. La revenirea în centru, el va trebui să fie reevaluat.

- Articolul continua mai jos-

În cadrul programului naţional au fost testaţi şi copiii din centrele de zi, urmând să fie întocmită o situaţie cu privire la eventualele cazuri de boală depistate

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari