Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti contrestă propunerile privind examenul de rezidențiat

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România contestă propunerile Ministerului Sănătăţii cu privire la examenul de Rezidențiat pentru absolvenţii de la Medicină şi Medicină dentară şi susţine că, prin modificările preconizate, actualele generaţii de studenţi ar fi „discriminate”, ”parcursul lor profesional fiind îngreunat”.

„Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) se arată îngrijorată de modul în care Ministerul Sănătăţii alege să gestioneze desfăşurarea examenului de Rezidenţiat pentru sesiunea noiembrie 2019 în cazul absolvenţilor programelor de studii Medicină şi Medicină dentară. Prin modificările preconizate, actualele generaţii de studenţi ar fi discriminate, parcursul lor profesional fiind îngreunat în cazul în care aceştia ar dori să opteze pentru specializarea de Chirurgie orală şi maxilo-facială, întrucât, peste noapte, ar trebui să fie dublu-licenţiaţi pentru a putea deveni rezidenţi în această specializare”, afirmă ANOSR, într-un comunicat.

În prezent, chirurgia maxilo-facială este o specializare care necesită o dublă licenţă, în Medicină şi Medicină dentară, aceasta fiind studiată în cadrul ambelor programe de studii. Până în prezent, absolvenţii unuia dintre programele de studii de Medicină sau de Medicină dentară aveau posibilitatea de a-şi alege această specializare la examenul de Rezidențiat, fiind ulterior obligaţi să îl finalizeze şi pe celălalt până la susţinerea examenului de medic specialist, precizează sursa citată.

„Modificarea propusă prin proiectul de ordin de ministru (…) solicită ca specializarea Chirurgie orală şi maxilo-facială să poată fi aleasă doar de absolvenţii deja dublu-licenţiaţi (Medicină şi Medicină dentară) şi doar prin susţinerea examenului de Rezidenţiat de la Medicină, fapt care ar defavoriza major licenţiaţii în Medicină dentară. Acest aspect ar face ca, până la finalizarea celor două programe de studii, timp de minimum 5 ani, să nu existe în mod real posibilitatea ocupării locurilor scoase de Ministerul Sănătăţii pentru specializarea Chirurgie orală şi maxilo-facială, fapt care ar duce la o lipsă acută de specialişti în acest domeniu”, susţine ANOSR.

Reprezentanţii ANOSR mai spun că un alt detaliu important de luat în calcul este faptul că, în România, un al doilea program de studii universitare poate fi urmat doar în regim de taxă.

„Până acum, absolvenţii care alegeau specializarea Chirurgie orală şi maxilo-facială după examenul de Rezidenţiat deveneau medici rezidenţi, beneficiind de un venit propriu prin care îşi puteau asigura plata taxelor aferente parcurgerii unui nou program de studii universitare. Dacă măsura propusă de Ministerul Sănătăţii va fi adoptată, licenţiaţii programelor de studii universitare Medicină şi Medicină dentară care doresc să se specializeze în Chirurgie orală şi maxilo-facială vor fi obligaţi să îşi găsească alte modalităţi de finanţare a celor cel puţin 4 ani de studiu (în cazul posibilităţii echivalării unor discipline), pentru a reuşi să obţină dreptul de practică”, menţionează aceeaşi sursă.

- Articolul continua mai jos-masca medicala

În opinia studenţilor de la ANOSR, modificarea propusă de Ministerul Sănătăţii ar avea repercusiuni şi la nivelul planurilor de învăţământ, motiv pentru care ei consideră că o astfel de reglementare necesită o perioadă de consultare cu principalii actori vizaţi de aceste schimbări.

„Din acest motiv, susţinem ideea alinierii la cerinţele Comisiei Europene, dar doar prin adoptarea unor măsuri care să nu dezavantajeze în niciun fel actualii studenţi medicinişti. În acest sens, suntem de părere că nu aceştia trebuie să fie cei care suferă consecinţele unei administraţii deficitare a statului român în domeniul sănătăţii. (…) Putem înţelege acest demers ca răspuns la cererea Comisiei Europene, însă susţinem o integrare completă, într-un sistem corect funcţional, care să nu limiteze posibilităţile de dezvoltare profesională a viitorilor absolvenţi. Având în vedere dezavantajele pe care această măsură le aduce pentru actualii studenţi, îi solicităm Ministerului Sănătăţii să nu adopte proiectul de ordin de ministru în forma propusă, ci să reglementeze această măsură doar pentru studenţii care vor începe studiile universitare în domeniul medical în anul universitar 2019 – 2020”, mai spun studenţii de la ANOSR.

Video recomandat

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

Pietrele la rinichi – cum le poți elimina printr-o metodă naturistă

Pietre la rinichi tratament naturist - Nu de puține ori v-ați dorit să aflați care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste pentru o boală...

Bronşita cronică tabagică – Cauze, simptome, tratament

Bronşita cronică tabagică este o boală destul de frecventă în rândul populației prin faptul ca tot mai mulți tineri fumează, aceasta manifestându-se nu imediat,...