Destul de multă lume, când aude de terminologia de operație ORL, se gândește în mod automat la intervențiile chirurgicale efectuate în cazul copiilor. Acest lucru este de înțeles și este justificat prin faptul că micuții sunt de cele mai multe ori afectați de probleme ORL, în special în perioadele ce vizează frecvența în colectivitate, atunci când virozele se răspândesc cu ușurință.
Totuși, operațiile ORL nu sunt destinate doar copiilor. Din contră, un număr mare de adulți aleg să remedieze anumite probleme cu ajutorul chirurgiei, chiar și la vârste înaintate, deoarece afecțiunile ORL se pot manifesta indiferent de aspecte demografice.
Care sunt afecțiunile ORL ce vizează adulții?
SAS – Sindromul de apnee în somn – reprezintă afecțiunea care are legătură cu obstrucția respirației în timpul somnului și cu apariția sforăitului. Această afecțiune poate fi corectată printr-o operație ORL minim invazivă, care însă poate restabili calitatea somnului pacientului și pe cea a celor din jur.
Polipi și amigdale – sunt o problemă ce pot afecta și viața unui adult, nu numai pe cea a unui copil, drept pentru care chirurgia modernă se poate ocupa și de aceste tipuri de intervenții. Polipii se inflameaza de cele mai multe ori din cauza infecțiilor repetate, netratate la timp, pe baza astmului declanșat sau a alergiilor. In cazul amigdalitelor repetate cand exista indicatie operatorie amigdalele pot fi extirpate.
Sinuzite – reprezintă o problemă comună în rândul adulților și se manifestă prin reacții (de tip alergic) ale căilor respiratorii superioare. Sinuzita nu se manifestă numai prin neplăceri asociate și disconfort, ci și prin dureri, caracterizate ca fiind persiseste de către pacienți. Acest lucru se datorează în principal presiunii care se crează în cavitățile nazale, ca urmare a inflamării mucoasei și a obturării căilor nazale. Presiunea creată poate determina la rândul ei apariția durerilor.
Deviație de sept – fie înnăscută, fie căpătată cu ajutorul unor stimuli externi, deviația de sept produce destul de multe neplăceri, îndeosebi sistemului respirator. Astfel, procesul de respirație se desfășoară cu dificultate, afectând astfel oxigenarea corectă a sângelui.
De ce este importantă chirurgia ORL?
Chirurgia este cea care ne ajută să reparăm (plastii) si să remodelăm, pastrand fiziologia, anumite aspecte ce țin de organismul uman, ajutându-l în acest fel să funcționeze mai bine și să ofere un plus în ceea ce privește calitatea vieții.
Atunci când vorbim despre chirurgie în domeniul ORL, trebuie să știm că această ramură a medicinei este foarte importantă și că datorită ei pot fi rezolvate o multitudine de probleme ce țin atât de adulți, cât și de copii. Chirurgia ORL rezolva probleme cauzate de catre diferiti factori la nivelul nasului, urechii si gatului. In prezent patologia canceroasa este foarte frecventa in specialitatea ORL.
Articol furnizat de clinica VenArt
Cu specialiști de înalt profesionalism, medici cu rezultate remarcabile în medicină, Clinica VenArt Cluj pune la dispoziția pacienților o serie de specialități medicale: ORL Cluj, chirurgie vasculară, chirurgie generală, ginecologie-oncologie, chirurgie plastică și estetică, ecografie. Clinica dispune de excelenta colaborare cu medicul francez, René Milleret, cu excepționale rezultate în tratamentul varicelor, prin metode inovative și minim invazive. Tratament varice București asigurat de Clinica VenArt tot prin colaborarea cu dr. Rene Milleret.