România nu are un registru al pacienților bolnavi de cancer, doar o evidență a lor

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu există un registru al pacienților bolnavi de cancer, însă există o evidenţă a acestora.

„Într-adevăr, nu există în acest moment un registru al pacienților bolnavi de cancer. Ministerul Sănătăţii a depus anul trecut o cerere de finanţare pentru a accesa bani europeni pentru a crea 108 noi registre de boală. Dar există Programul Naţional de oncologie prin care orice bolnav care este depistat şi are acces la tratament este înregistrat. Prin urmare, avem o evidenţă a acestora”, a declarat Sorina Pintea într-o intervenţie telefonică la Digi Tv.

Ministrul a anunţat că a fost reluat programul Băncii Mondiale, care era blocat, în privinţa echipamentelor de radioterapie.

„Şi mâine vom deschide oficial şi vor acea acces şi pacienţii la primul centru finanţat cu banii Băncii Mondiale. Acest centru este la Baia Mare. În cursul acestui an se vor deschide şi celelalte patru centre pentru care contractele s-au semnat în 2017. Am demarat programele de screening concomitent cu crearea acestui registru. Este adevărat (…), nu putem face într-un an ce nu s-a făcut în ultimii 30. Dar trebuie să recunoaştem că sunt molecule noi introduse, există programe de dotare cu aparatură”, a adăugat Sorina Pintea.

- Articolul continua mai jos-

Ea a arătat că cel mai avansat este programul de screening pentru cancerul de col uterin, în valoare de 5 milioane de euro, în cadrul căruia s-au achiziţionat deja echipamentele necesare în opt unităţi din centrele universitare.

„Apoi, avem în implementare un proiect de screening pentru cancerul de sân, tot în valoare de 5 milioane de euro. Aici, implementarea efectivă a început doar în zona Cluj. Avem un proiect de dezvoltare şi planificare a iniţierii programului de screening în cancerul de col rectal, începe în luna mai. Aici faza de implementare efectivă n-a început, va începe în luna mai. Începem să avem prevenţia”, a spus ministrul Pintea.

Sorina Pintea a menţionat că este nevoie şi de informare. „Medicul curant este dator să informeze pacientul asupra tuturor posibilităţilor de tratament, cât şi asupra posibilităţilor de a-l face în România sau în altă ţară”,

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari