O elevă a Liceului pedagogic „Ion Creangă” din Tulcea a fost internată cu diagnosticul de tuberculoză (TBC) la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea desfăşoară o anchetă epidemiologică în care sunt implicaţi circa 100 de copii din diferite unități din municipiu
Directoarea DSP, Mirela Prodan, a declarat pentru AGERPRES că eleva de clasa a XI-a se află sub supraveghere medicală şi că deocamdată nicio altă persoană nu a fost afectată de respectiva boală.
„A fost stabilită lista contacţilor, iar până acum nicio altă persoană nu a fost afectată”, a menţionat Prodan.
Eleva de clasa a XI-a a efectuat practică în mai multe unităţi, iar printre acestea se află grădiniţa nr. 4, unde aproape 80 de copii sunt sub anchetă epidemiologică, dar şi la centrul „Paşi spre lumină” al Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS), unde sunt 16 copii.
„Avem contracte de voluntariat cu trei licee. Centrul nostru este acum în anchetă epidemiologică să vedem dacă domnişoara a transmis boala şi copiilor sau personalului din centru”, a menţionat directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu.