Femeile au o mai mare speranţă de viaţă decât bărbaţii, dar o sănătate mai precară, una din trei femei a suferit sau poate suferi agresiuni fizice sau sexuale de-a lungul vieţii, sunt mai expuse infecţiilor cu transmitere sexuală şi riscurilor pe care le implică sarcina: este ceea ce a fost denumit virusul EVA, relatează marţi EFE.
Este vorba de o campanie lansată de Medicii Lumii care defineşte astfel maladia socială ce afectează femeile pentru simplul fapt de a fi femei şi care cere Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să combată acest virus ca o pandemie ce pune în pericol sănătatea a 3,7 miliarde de persoane.
„Dacă ar fi un virus, ne-am afla în faza 6 de alertă şi ar avea dimensiunile unei pandemii. Dacă ar fi un virus, ar putea fi denumit virusul Eva”, se arată în această campanie intitulată Virusul EVA. Este o problemă tăcută, dar are dimensiuni de pandemie, iar prin caracterul său global poate afecta milioane de femei din toate generaţiile, avertizează ONG-ul Medicii Lumii.
Este motivul pentru care ONG-ul a cerut în scris OMS să mobilizeze toate resursele şi eforturile pentru a face faţă consecinţelor inegalităţii de gen, impactului său asupra femeilor şi să promoveze dezvoltarea unei sănătăţi publice cu focalizare asupra sexului slab, care să vină în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă femeile de-a lungul vieţii lor.
Femeile sunt mai expuse violenţei fizice şi sexuale: 35 la sută dintre ele suferă sau riscă să se confrunte cu această problemă de-a lungul vieţii lor. Pe de altă parte, sănătatea mentală este strâns legată de aceste violenţe, care devin o barieră în calea obţinerii de îngrijire medicală, notează campania.
Potrivit acestui ONG, automutilările, inclusiv sinuciderea, au fost a doua cauză de deces în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani în întreaga lume în 2015. OMS notează că femeile se confruntă într-un procent mai mare (70 % faţă de 30 % pentru bărbaţi) depresiilor psihogene.
Referitor la riscurile pe care le implică sarcina, peste 800 de femei mor zilnic din motive legate de sarcină, aproximativ 300.000 pe an.
De asemenea, mutilarea genitală, practicată în 30 de ţări, pune în pericol sănătatea femeilor, alături de căsătoriile forţate la vârste fragede.