Adenopatiile reprezintă o creștere în dimensiune a ganglionilor limfatici. Ganglionii limfatici sunt elemente importante ale sistemului imunitar, având un rol esențial în apărarea organismului. Aceștia reprezintă structuri limfoide situate pe traiectul vaselor limfatice, de formă rotund-ovalara, dimensiuni între 0.5-1cm, de consistentă elastică, mobili și nedureroși. Modificarea acestor caracteristici (volum, consistentă, formă) definește sindroamele ganglionare sau adenopatiile (adenomegaliile).
În mod obsinuit, ganglionii nu se palpează, excepție făcând persoanele foarte slabe și copiii mici cu imunitate în formare.
Cauzele acestei creșteri în volum pot fi multiple. Limfadenopatia este benignă și autolimitata la majoritatea pacienților. O simplă răceală sau infecție sau, în situații mai rare, o boală mai gravă poate fi factorul determinant.
Etiologia include – procese maligne
– infecții (microbiene, virale, parazitare)
– boli autoimune
– medicamente
– cauze iatrogene.
Cele mai frecvente boli inflamatorii care se pot însoți de adenopatie laterocervicala:
– boli inflamatorii cronice microbiene (infecţii cronice banale, tuberculoză, sifilis, sarcoidoza);
– boli inflamatorii cronice virale (mononucleoză infecțioasă);
– boli inflamatorii cronice parazitare (toxoplasmoză, toxocaroza).
Diagnostic
Istoricul bolii și examenul clinic identifica de obicei cauza adenopatiei. Când cauza este necunoscută limfadenopatia poate fi clasificată în: localizată sau generalizată. Pacienții cu adenopatii localizate ar trebui evaluați pentru etiologii asociate în mod uzual cu regiunea afectată. Adenopatia generalizată indică adesea o boală sistemică.
Un examen clinic ORL amănunțit, precum și anumite investigații sunt necesare pentru stabilirea cauzei adenomegaliilor:
– analize de sânge (hemoleucogramă cu formulă leucocitara)
– IDR la PPD (pentru tuberculoză)
– teste serologice pentru sifilis (VDRL, TPHA)
– teste imagistice (radiografie, CT, RMN, ecografie)
– biopsie, depinzând de localizare, prezentare clinică și factori de risc; limfadenopatiile ce persistă mai mult de 4 săptămâni necesită, în general, biopsie.
Factorii de risc pentru malignitate includ vârstă >40 de ani, sexul masculin, rasă albă, localizarea supraclaviculara a nodulilor și prezența simptomelor sistemice cum ar fi febra, transpirații nocturne, scădere ponderala inexplicabilă.
Tratament
– antibioticele pot fi utilizate pentru a trata limfadenopatia cervicală acută unilaterală
– antiinflamatoare (corticosteroizii au utilizare limitată atunci când cauza este incertă și nu ar trebui folosiți fără un diagnostic clar)
– biopsierea ganglionilor include punctie cu aspirație pe ac fin sau excizie cu biopsie, cu examen histopatologic, pentru a confirmă suspiciunea de metastaza ganglionara.
Col. medic asist. univ. dr. Costin Romeo, medic primar O.R.L., șef secție, Secția Clinică O.R.L, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central.
.