Mama copilului mort la Sanador: ”Colegiul Medicilor îi protejează pe medici”

Mama copilului de un an și 1 an şi 10 luni a murit la spitalul Sanador, în urma unei operaţii de hernie inghinală acuză Colegiul Medicilor

că îi protejează pe medici.

Sunt protejați medicii de către Colegiul Medicilor, care nu ar trebuie să mai existe, nu-și găsește sensul, e o gaură neagră în care se mușamalizează toate cazurile, în care pacienții au de pierdut întotdeauna”, a declarat mama copilului mort la Sanador.
În urma anchetei Colegiului Medicilor din Capitală, s-a decis sancţionarea prin vot de blam medicilor chirurgi care au realizat actul operator şi monitorizarea postoperatorie a copilului, a echipei de Anestezie şi Terapie Intensivă participantă la monitorizarea postoperatorie a pacientului şi sancţionarea echipei de Pediatrie care l-a monitorizat.
Decesul s-a produs în urma apariţiei unui tematom retropertioneal, cauzat de lezarea unor vene ale funiculului spermatic stâng, urmată de instalarea unui şoc hemoragic iniţial insidios, ulterior progresiv şi ireversibil. Din punct de vedere al organizării activităţii medicale a spitalului, considerăm că nu a fost asigurată continuitatea activităţii medicale în gardă, conform legii, în ceea ce priveşte monitorizarea chirurgicală pediatrică”, se arată în raportul Colegiului Medicilor din Bucureşti, citat de MEDIAFAX.
Mama copilului este nemulțumită de decizia luată de Colegiul Medicilor și consideră că medicii trebuiau să își piardă dreptul de liberă practică.

E o mizerie decizia Colegiului Medicilor. Votul de blam e o sancțiune care privește imaginea, noi operăm aici cu imagini, nu operăm cu vieților oamenilor. Nu știu ce ar fi trebuit să facă mai mult echipa de medici care care mi-a omorât copilul ca să își piardă dreptul de liberă practică, mă întreb”, a spus Andreea Duță, la Digi24.

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari