Toți contribuabilii care doresc să afle informații privind situația plății contribuțiilor pentru sănătate trebuie să se adreseze direct Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Pentru actualizarea bazelor de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu situația plății contribuțiilor pentru sănătate, contribuabilii trebuie să se adreseze direct CNAS, fără a se mai deplasa la sediile ANAF pentru a solicita dovada depunerii declarațiilor unice. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate primeşte zilnic, în format electronic, de la Centrul Naţional de Informaţii Financiare (CNIF), din cadrul Ministerul Finanţelor Publice, toate informaţiile actualizate privind contribuţiile plătite de fiecare contribuabil la sistemul naţional de asigurări de sănătate”, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor.
Contribuabilii sunt sfătuiți să solicite Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate actualizarea propriilor baze de date cu informaţiile primite de la Centrul Naţional de Informaţii Financiare (CNIF), din cadrul Ministerul Finanţelor Publice
Termenul pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice a fost prelungit, recent, până la 31 iulie.