Revendicările angajaților din sănătate sunt cunoscute de Minister, iar cel mai important este ca aceștia să asigure calitatea actului medical și siguranța pacientului, i-a asigurat Ministrul Sorina Pintea pe liderii de sidincat.
„Dorim ca pacientul să fie cât mai bine îngrijit. Din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, important este ca angajații din Sănătate să asigure calitatea actului medical și sănătatea pacientului. Eu cred că am avut o discuție constructivă și consider că nu trebuia să ajungem la pichetări pentru a avea acest dialog. Dar mă bucur că am putut să am discuții directe și sincere cu liderii de sindicat din teritoriu care au pichetat astăzi Ministerul Sănătății. Suntem parteneri. În anul 2018, a Guvernul României a aprobat majorarea salariilor din sistemul sanitar, în prezent acestea fiind competitive cu cele din Uniunea Europeană”, a declarat Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
De asemenea, Ministrul a menționat că vor fi reluate discuțiile privind Contractul Colectiv de Muncă, negocieri suspendate la decizia sindicatelor.
”O parte din revendicările pe care salariații din Sănătate le-au prezentat azi sunt cunoscute de Ministerul Sănătății și discutate, de altfel, cu liderii organizațiilor încă de la începutul anului. Negocierea Contractului Colectiv de Muncă, unul din punctele de pe ordinea de zi, va fi reluată. Ea a fost suspendată la solicitarea sindicatelor”, a mai spus Pintea.
Președintele federației Sanitas, Leonard Bărăscu a menționat că protestele vor continua, iar varianta grevei generale rămâne valabilă.
„Contractul Colectiv de Muncă e o problema delicată, noi am întrerupt aceste negocieri o dată cu apariția OUG 114. Continuăm sigur protestele, săptămâna viitoare. Ministerul Muncii sigur va fi pichetat. Varianta grevei în sănătate rămâne valabilă”, a spus Bărăscu.
Peste 150 de membri ai Federației Sanitas au protestat în faţa Ministerului Sănătății, nemulțumiți de efectele OUG 114/2018 şi ale Legii 153/2017 asupra celor care activează în domeniul sănătății, asistenței sociale și medicinei școlare.