Studenții mediciniști, informați despre posibilitatea de a deveni donatori de celule stem

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” au fost informaţi  în cadrul unui workshop despre posibilitatea de a deveni potenţiali donatori de celule stem hematopoietice. De asemenea, ei au aflat și despre importanţa donării de sânge.

„Ce am demarat noi în universităţi este un program de workshopuri dedicate ideii de donare. Ideea de donare este o idee nobilă prin care dorim să dezvoltăm altruismul, generozitatea la tinerii noştri. Ei pot deveni potențiali donatori de celule stem. Prezenţa noastră la Facultatea de Medicină este cu atât mai importantă pentru că cei care participă astăzi sunt viitorii medici, viitori noştri colegi şi ei vor deveni vectorii acestor informaţii pe care încercăm noi astăzi să le transmitem. Ideea de la care a plecat structura acestui curs se bazează pe faptul că experienţa personală a unor oameni cred că este mult mai înduioşătoare şi de mai mare impact pentru cei care ascultă”, a afirmat directorul general adjunct medical al ASSMB, Turkes Ablachim.

Preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, a spus că cel mai grav este că unii pacienţi nu au timp să aştepte şi au nevoie cât mai repede de sânge.

„Nu numai noi, ca pacienţi cu boli rare, avem nevoie de sânge, ci şi pacienţii cu boli acute, cei care au intervenţii chirurgicale, cei care au nevoie de transplant şi pacienţii cu accidente. Ce este mai grav – că pacienţii nu au timp să aştepte. Dacă un accidentat grav nu are o pungă de sânge, viaţa lui va fi pusă în pericol şi de multe ori rezultatul este unul negativ pe care nu şi-l doreşte nimeni – decesul. De aici şi nevoia să creştem conştientizarea donării de sânge. Noi, ca societate, ne clasăm undeva pe ultimul loc din Europa la donare de sânge. Este un lucru care mă îngrijorează”, a spus Gănescu.

Potrivit statisticilor recente, doar 2% din populaţia României donează sânge, având în vedere faptul că 60% din populaţie va avea nevoie de sânge la un moment dat.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari