Spitalul Județean Oradea se extinde cu un corp nou de clădire

Au demarat lucrările de extindere, cu un corp nou de clădire, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Acestea sunt finanţate în cadrul proiectului cu Banca Mondială.

Ministerul Sănătății, finanțează, prin intermediul unui proiect al Băncii Mondiale, lucrările de construcție pentru extinderea corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea cu un corp nou de clădire.

Aceste lucrări au ca scop reabilitarea și extinderea unității de primiri urgențe (UPU), precum și pentru asigurarea de spații suplimentare necesare pentru eficientizarea activității în această unitate sanitară. Corpul nou de clădire va avea regim de înălțime D+P+E.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 5,5 milioane de Euro și va fi realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, ce asigură finanțarea cu aprox. 2,6 milioane Euro.

- Articolul continua mai jos-

Lucrările sunt planificate a fi finalizate în 24 luni, dar având în vedere că acestea se desfășoară într-un ritm avansat față de graficul de execuție, se estimează că Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea va putea utiliza noul corp de clădire începând cu luna iunie 2020.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari