Mamografiile ajută femeile să beneficieze mai mult de pe urma tratamentelor pentru cancer de sân, conform concluziilor unui studiu efectuat în Marea Britanie.
Cercetătorii de la Universitatea Queen Mary din Londra au descoperit că mamografiile scad cu 60% riscul de deces ca urmare a cancerului de sân în cazul femeilor care participă la programe de depistare a acestei afecțiuni.
”Recentele îmbunătăţiri ale tratamentelor au condus la reducerea deceselor ca urmare a cancerului de sân. Însă, aceste noi rezultate demonstrează totodată rolul vital pe care îl joacă mamografia, femeile beneficiind mult mai mult de pe urma tratamentelor moderne. Este nevoie să ne asigurăm că participarea la testele mamare se îmbunătăţeşte, în special în mediile socio-economice dezavantajate”, a declarat autorul principal al studiului, profesor Stephen Duffy de la Universitatea Queen Mary.
Cercetarea realizată de Universitatea Queen Mary din Londra a descoperit că femeile care au optat pentru participarea la un program organizat în vederea depistării cancerului de sân au prezentat un risc cu 60% mai mic de deces ca urmare a acestei afecţiuni în următorii zece ani după primirea diagnosticului.
Aeste femei au avut un risc cu 60% mai mic de a deceda din cauza cancerului de sân în următorii zece ani după primirea diagnosticului și de 45% într-un interval de 20 de ani după diagnosticare.
Mamografiile permit detectarea cancerelor în primele etape de dezvoltare, ceea ce asigură un răspuns mai bun la tratament.