Raed Arafat consideră o prostie ”să ai doctorat ca să poți preda”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat că doctoratul nu ar trebui să reprezinte o condiție obligatorie pentru a putea preda. Potrivit acestuia,nicio ţară cu care România se compară la medicina de urgenţă nu are „această prostie: să ai doctorat ca să predai”.

„A învăţa pe alţii este o chestie extraordinară. Voi, ca studenţi, trebuie să învăţaţi alţi voluntari ce să facă, să mergeţi în comunitate, şi avem mulţi studenţi care ne ajută. După care, când sunteţi rezidenţi, trebuie să învăţaţi studenţii. Acum legea nu vă mai permite, că sunteţi consideraţi proşti dacă nu aveţi doctorate. În SUA, rezidenţii au studenţii lor proprii pentru lucrările practice. Este cea mai bună metodă în care învăţaţi împreună. Noi am avut acest model şi a fost desfiinţat după prostia care a ieşit şi a zis: ca să predai sau ca să faci orice fie trebuie să fii doctorand, fie trebuie să ai doctorat. Nu am doctorat, sunt mândru de acest lucru. Doctoratul este un lucru care este de atât de mare valoare, că trebuie făcut pentru a ieşi cu ceva acolo şi nu trebuie să fie o chestie obligatorie, pe care să o faci numai ca să intri pe o funcţie sau să poţi să deschizi gura să predai. Nicio ţară, din ce ştiu eu, din cele care sunt şi ne comparăm cu ele pe medicină de urgenţă nu are această prostie că să ai doctorat ca să predai”, a afirmat dr. Raed Arafat, în deschiderea primului Congresul Naţional cu participare Internaţională de Medicină de Urgenţă pentru Voluntari, Studenţi şi Tineri Medici de la Târgu Mureş.

Raed Arafat recunoaște că a fost nevoit să părăsească universitatea în care a pus bazele catedrei de medicină de urgenţă din cauză că nu avea doctorat, dar a găsit alte modalități prin care predă și le recomandă studenților același lucru.

„La noi s-a vrut să fie împreună, după care s-a zis că trebuie să aveţi doctorate, ca să deschideţi gura în faţa studenţilor. Deci, multe lucruri trebuie schimbate şi nu ştiu dacă va reuşi cineva să le schimbe vreodată, dar trebuie să găsiţi soluţii ca să predaţi altora şi să-i învăţaţi pe alţii. Până ajungeţi la piedică, în care trebuie să faceţi un doctorat ca să puteţi să aveţi o carieră în predare. Dar să ştiţi că nu vă trebuie. Eu predau peste tot şi fără doctorat. A trebuit să plec de la universitatea unde am creat Catedra de medicină de urgenţă sau disciplina, pentru că nu am doctorat, dar asta nu m-a împiedicat să merg în alte locuri şi să predau. Şi voi trebuie să faceţi acest lucru”, a declarat Raed Arafat.

Video recomandat

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

Bronşita cronică tabagică – Cauze, simptome, tratament

Bronşita cronică tabagică este o boală destul de frecventă în rândul populației prin faptul ca tot mai mulți tineri fumează, aceasta manifestându-se nu imediat,...

Pietrele la rinichi – cum le poți elimina printr-o metodă naturistă

Pietre la rinichi tratament naturist - Nu de puține ori v-ați dorit să aflați care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste pentru o boală...