Părinți și viitori părinți din orașul Cluj-Napoca vor putea urma gratuit cursuri despre alăptare, naștere și îngrijirea bebelușului, susținute de Educatori Perinatali formați și certificați SAMAS, specializați în educația perinatală, precum și în nutriția mamei și copilului.
„Școala Mamei SAMAS este un proiect de educație pentru sănătate în perioada perinatală: aplicarea recomandărilor de nutriție și de activitate fizică a mamei în timpul sarcinii, renunțarea, dacă e cazul, la adicțiile cu efect nociv (fumat, alcool, droguri), pregătirea fizică pentru naștere, alăptarea și diversificarea corectă completează supravegherea medicală, absolut obligatorie, și asigură premizele dezvoltării unui copil sănătos”, a declarat Dr. Marina Oțelea, Director Executiv al Asociației SAMAS.
“Media naţională a ratei mortalităţii infantile a fost în 2017 de 7,2 la 1.000 de copii născuţi vii, de două ori mai mare decât rata medie a UE. Un nivel mai ridicat de informare a părinților poate contribui la îmbunătățirea acestei statistici îngrijorătoare pentru viitorul României.
Cursurile din cadrul programului Școala Mamei SAMAS Cluj-Napoca au o durată de 90 de minute și se vor desfășura pe perioada unui an, săptămânal, la Hotelul Universitas, prin parteneriatul cu Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Universitatea Babeș-Bolyai. Cei dornici să participe pot afla detalii despre calendarul de cursuri și program de pe pagina de Facebook Școala Mamei SAMAS Cluj-Napoca.