Acces pe bază de cartelă la Spitalul Județean Brăila. Angajații vor fi plătiți după numărul de ore lucrate

În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila vor fi montaţi turnicheţi cu cartelă, iar angajații vor fi plătiți în funcție de cât stau la program.

„Ştiu sigur că unii medici pleacă înainte de terminarea programului. Pentru a rezolva această problemă, la anumite spitale s-au pus camere de luat vederi pe holuri şi la intrările în spital. Dacă punem aceste camere de supraveghere, rezolvăm o mică parte din problemă. Noi vom pune turnicheţi, cu cartelă, astfel încât să ştim cât a stat fiecare la program. Şi pontajele se vor face efectiv – intri cu cartela, ieşi cu cartela. Şi atunci se va plăti medicul, asistentul, infirmiera în funcţie de programul prestat în acea lună”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Iulian Chiriac.

De asemenea, pe holurile Spitalului Județean Brăila va fi montat un sistem de supraveghere, deoarece președintele Consiliului Județean are informații că unii angajați fură materiale sanitare.

„Una din soluţiile pe care am găsit-o şi pe care vreau să o implementăm este punerea de camere video pe toate holurile spitalului, pentru că se tranzitează pe acolo tot felul de persoane, dar şi materiale din spital către exterior. Eu am informaţii că personalul medical fură din spital. Medicamentele nu mai pot dispărea în momentul de faţă, pentru că avem un sistem implementat pe fiecare pastilă care se duce către pacient. Medicamentele, însă, pot dispărea în momentul în care le ia asistenta şi nu i le dă pacientului. Problema furtului de medicamente am rezolvat-o, mai rămâne de rezolvat problema furtului de materiale sanitare. Vorbim despre un sistem care va fi foarte greu de implementat, de monitorizare a materialelor sanitare, gen seringi, spirt, vată”, declara Chiriac.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila s-a confruntat, la sfârşitul anului trecut, cu o gravă criză de medicamente, generată, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac, de majorările salariale ale personalului medical, ceea ce a făcut ca 80% din bugetul spitalului să meargă spre această parte de cheltuieli.

- Articolul continua mai jos-

Şi în prezent Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila înregistrează lunar un deficit de 1,2 milioane lei, care se resimte în lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari