Policlinica din Bistrița, asaltată de sute de persoane pentru analize medicale

Aproximativ 450 de persoane s-au prezentat la Policlinia Bistrița pentru a obține o programare la laboratorul de analize medicale. Această situație s-a înregistrat după ce laboratoarele private nu mai primesc bani de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru analize gratuite până la aprobarea bugetului.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a ținut să precizeze că aceasta este o situație fără precedent.

„Astăzi, ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent. Cel puţin de când lucrez eu în spital, de aproximativ 19 ani, nu am mai văzut o astfel de situaţie. La primele ore, un număr de aproximativ 400 de pacienţi aşteptau să îşi facă programare pentru efectuarea de analize medicale la laborator. Este o problemă pe care cred că am gestionat-o corespunzător, dar este strict legată de apariţia bugetului pe anul 2019. Având în vedere că preşedintele României nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului nu a putut repartiza sume către laboratoarele private. Din această cauză, niciunul dintre laboratoarele private de analize medicale din oraş nu a putut face programări pentru pacienţi şi toţi aceşti pacienţi s-au îndreptat către Policlinica Bistriţa”, a declarat Lazany, în cadrul unui briefing de presă.

Citeşte şi: Policlinica Bistriţa programari online

Coordonatorul Policlinicii Bistriţa, dr. Ştefan Pop, a precizat că s-a reușit programarea a 390 de persoane la laboratorul de analize medicale pentru luna martie, iar ceilalţi pacienţi au fost trecuţi pe o listă de aşteptare.

- Articolul continua mai jos-masca medicala

„Incidente medicale nu au fost. Bineînţeles, au fost oameni nemulţumiţi. Au fost programaţi 390 în total şi au fost puşi pe o listă de aşteptare încă vreo 60, astfel încât, în cazul în care se suplimentează fondurile sau dintre cei 390 poate unii au analize mai ieftine şi se poate să rămână bani, să îi chemăm şi pe aceştia tot în martie”, a explicat Pop.

Policlinica din Bistrița are implementat un sistem de programări online, dar nu poate fu folosit pentru laboratorul de analize medicale.

- Articolul continua mai jos-
- Articolul continua mai jos-
Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână