Consumul de alimente semipreparate, asociat cu un deces prematur

Alimentația bogată în alimente semipreparate ”ultra-procesate” poate creşte riscul de deces prematur, conform unui studiu efectuat în Franţa, publicat săptămâna aceasta şi citat de Press Association.

Alimente semipreparate ultra-procesate au fost definite acele alimente produse prin procese industriale multiple şi consumată în general sub formă de gustări, deserturi sau mâncare gata preparată. Printre acestea se numără carnea prăjită şi congelată, mezelurile, gustările ambalate şi supele instant.

”O creştere a consumului de alimente ultraprocesate pare să fie asociată cu un risc general de mortalitate mai mare în rândul populaţiei adulte”, au notat în jurnalul Jama Internal Medicine cercetătorii conduşi de dr. Laure Schnabel de la Universitatea Paris-Sorbonne.

Potrivit oamenilor de știință una dintre explicații este conținutul important de sare, iar un aport ridicat de sodiu a fost asociat cu un risc ridicat de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare și cancer la stomac. De asemenea, zahărul în exces a fost, de asemenea, asociat cu un risc mai mare de deces cardiovascular.

- Articolul continua mai jos-

Aditivii alimentari, frecvent întâlniţi în alimentele semipreparate pot, de asemenea, să joace un rol în acest sens, potrivit cercetătorilor.

Spre exemplu, dioxidul de titan, utilizat pe scară largă de industria alimentară, a fost asociat cu inflamaţia intestinală şi dezvoltarea tumorilor, precizează Press Association.

Au existat de asemenea dovezi potrivit cărora consumul de agenţi emulsifianţi ar putea avea un efect asupra bacteriilor intestinale şi poate duce la apariţia cancerului şi a sindromului metabolic, o afecţiune pre-diabetică.

O echipă de cercetători din Franţa care a studiat peste 44.500 de bărbaţi şi femei, de 45 de ani şi peste această vârstă, a descoperit o asociere semnificativă între alimentaţia nesănătoasă şi decesul prematur.

Fiecare creştere de 10% a aportului de alimente ultraprocesate a fost asociat cu un risc cu 14% mai mare de deces din orice cauză.

Pe parcursul perioadei de monitorizare, oamenii de ştiinţă au înregistrat 602 decese – 1,4% din totalul grupului iniţial. Printre acestea s-au numărat 219 decese cauzate de cancer şi 34 provocate de afecţiuni cardiologice şi arteriale.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari