În cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna din judeţul Dolj a fost inaugurată o secţie destinată îngrijirii pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă.
Noua secţie de la Leamna va avea rolul de izolare şi tratare corect a pacienţilor cu tuberculoză multidrog rezistentă, care au la dispoziţie condiţii de cazare mult mai bune decât până acum pentru a fi atraşi să stea izolaţi şi să îşi continue tratamentul.
Potrivit reprezentanţilor Fundaţiei Romanian Angel Appeal, tuberculoza multidrog rezistentă şi extensiv-rezistentă la tratament (TB MDR/XDR) reprezintă formele grave de tuberculoză, care necesită cea mai lungă spitalizare şi cel mai lung şi costisitor tratament. În România, în anul 2016, se înregistrau peste 500 de cazuri noi de tuberculoză mutidrog rezistentă şi erau doar două centre în care pacienţii erau diagnosticaţi, internaţi şi trataţi: unul la Bucureşti, în cadrul Institutului „Marius Nasta” şi altul la Bisericani în judeţul Neamţ.
Proiectul de la Leamna este de importanţă naţională, prin intermediului acestuia creându-se un stabiliment pentru bolnavii multidrog rezistenţi, adică rezistenţi la medicamentele care sunt administrate recidivelor după tuberculoză. Consiliul Județean va aloca 3 milioane de euro atât pentru reabilitarea vechii clădiri, cât şi pentru construirea unei aripi noi a spitalului după toate normele.
Spitalul din Dolj se apropie de vârsta de 100 de ani, de la înfiinţarea de către Charles Laugier, fiind cel mai ozonificată din regiune, datorită pădurilor de stejar din vecinătate.
În Dolj, tuberculoza este o problemă de sănătate, fiind înregistrat pentru indicele de evidenţă valoarea 0,08 % în anul 2017. „Incidenţa a fost de 78,8 la o sută de mii, în scădere cu 0,6 la o sută de mii faţă de anul precedent, valoare care situează Doljul pe locul 5 pe ţară. Incidenţa la copii de 0-14 ani a înregistrat valoarea 17,7 la o sută de mii (în scădere faţă de anul precedent cu 11,9 la o sută de mii)”, se spune în Raportului stării de sănătate a comunităţii din judeţul Dolj pe anul 2017, publicat în decembrie 2018 de către Direcţia de Sănătate Publică Dolj.