Spitalele au fost sancționate pentru că nu au respectat condițiile igienico-sanitare

Mai multe spitale din țară au fost sancționate de Corpul de control al Ministerului Sănătății pentru cu nu au respectat condițiile igienico-sanitare, a procedurilor de achiziţii şi a modului de organizare a activităţii medicale.

„Am terminat şi evaluarea centrelor de permanenţă. Până la urmă, nu cred că importante sunt rapoartele în sine, ci ceea ce urmează după ce aceste controale au fost efectuate. În primul rând este vorba de condițiile igienico-sanitare, proceduri de achiziţii, modul de organizare a activităţii medicale. Fiecare raport s-a lăsat şi cu sancţiuni. Unele dintre ele au fost trimise Parchetului spre rezolvare. Acolo exista suspiciunea unei fapte penale”, a spus Pintea, întrebată despre acţiunile Corpului de control, care a efectuat mai multe verificări la spitale din ţară.

Ministrul Sănătăţii se va întâlni marţi cu toţi şefii direcţiilor de sănătate publică din ţară. Aceștia vor fi evaluaţi cu privire la modul în care şi-au făcut datoria şi vor fi analizate problemele care au apărut în judeţe.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari