Peste 100 de decese cauzate de gripă

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a anunțat că s-au înregistrat 101 decese cauzate de gripă.

Ultimele persoane ucise de gripă sunt doi bărbaţi din judeţul Prahova, de 52, respectiv 37 de ani, decedaţi duminică. Ambii au fost confirmaţi cu virus gripal tip A H1 pdm09, aveau condiţii medicale preexistente şi niciunul nu era vaccinat.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a declarat că evoluția gripei a avut în continuare un trend asecendent.

„Săptămâna trecută evoluţia gripei a avut un trend crescător, cu o evoluţie naţională. Din păcate s-au înregistrat 101 decese cauzat de gripă, având peste 3.000 de cazuri de gripă confirmate şi peste 145.000 de cazuri de viroze respiratorii. Datele Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că încă nu putem vorbi despre o descreştere sau un trend descrescător”, a declarat Sorina Pintea la RTV.

- Articolul continua mai jos-

Ministrul Sănătății a achiziționat încă 30.000 de doze de vaccin antigripal pentru persoanele aflate în grupele de risc, deoarece majoritatea persoanelor decedate din cauza gripei erau nevaciinate și aveau condiții medicale preexistente.

„Am achiziţionat încă 30.000 de doze de vaccin, pe care le-am repartizat în judeţe. Vorbim de vaccinuri pentru persoanele de risc, pentru că de altfel cele 98 de decese cauzate de gripă au avut în comun un singur lucru – persoane nevaccinate, dar marea majoritate, peste 90, au avut condiţii medicale preexistente”, a spus Sorina Pintea.

Ministrul a precizat că populaţia încă se mai poate vaccina împotriva gripei.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari