Bolnavii de cancer din România nu pot beneficia de tratament. Doar 30% ajung să facă radioterapie

Bolnavii de cancer din România ajung de multe ori în situația în care nu au acces la tratament. Doar 30% dintre pacienții care au indicație de radioterapie beneficiază de acest tratament.

”Avem în mod optim în tratament undeva între 200-220 de pacienţi zilnic. E o uzină, ştiu, da şi din păcate lucrurile nu se desfăşoară aşa cum ne-am dori. Iradiem aproximativ 30% din pacienţi care au indicaţie de radioterapie, dar ce facem cu cei 70% din bolnavii de cancer care nu ajung niciodată la radioterapie? Dacă ne-am permite să glumim, nu e cazul cu o chestiune atât de serioasă, am putea să spunem că nu e nicio problemă, se tratează toţi la Viena sau la Istanbul. Ceea ce evident nu este adevărat”, spune dr. Mircea Savu de la Institutul Oncologic Bucureşti.

Perioada de asteptare este mare în toate județele unde există un centru de radioterapie, însă mulți dintre bolnavii de cancer nu își permit să aștepte.

Câteodată bolnavii de cancer aşteaptă foarte mult şi aşteaptă mult, dacă e să gândim în perspectivă oncologică – din momentul în care sunt într-un stadiu curabil al bolii, până în momentul în care radioterapia, că de radioterapie discutăm, devine paleativă sau simptomatică”, adaugă dr. Mircea Savu, Institutul Oncologic Bucureşti.

Bolnavii de cancer din România – România are cele mai puține aparate de radioterapie din Uniunea Europeană. Ideal ar fi să existe un centru de radioterapie în fiecare județ.

- Articolul continua mai jos-

„În momentul de faţă, putem estima aşa că avem un aparat de radioterapie la un milion de locuitori, iar media europeană, minim vorbind, este undeva la 5 aparate la un milion de locuitori”, mai spuen dr. Mircea Savu, Institutul Oncologic Bucureşti.

Bolnavii de cancer din România – Programul naţional de oncologie primeşte cele mai multe fonduri de la Casa de Asigurări. Anul trecut o treime din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost alocat acestui program şi doar 11% radioterapiei.

  • 4.351.000.000 bugetul CNAS alocat programelor de sănătate
  • 1.560.000.000 bugetul alocat de CNAS pentru programul naţional de oncologie
  • 183.000.000 bugetul alocat de CNAS pentru radioterapie

În ceea ce privește creșterea numărului de aparate de radioterpaie există un proiect al Băncii Mondiale din 2013 care își propune să doteze 8 centre de radioterapie din țară cu aparatură.

De menționat e că toate datele prezentate au fost obținute în urma solicitării Digi24.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari