Tinerii, mai predispuși să dezvolte cancere asociate obezității

Tinerii, în special cei din generația milenialilor,, prezintă tot mai multe cazuri de cancere asociate obezității.

Riscul ca milenialii să dezvolte anumite tipuri de cancer este aproape dublu în comparaţie cu cel pe care îl prezentau la aceeaşi vârstă persoanele cunoscute drept ”baby boomers”, adică cele născute după Al Doilea Război Mondial.

”Tendinţele în ceea ce priveşte cancerul la adulţii tineri servesc adesea drept indicator privind viitoarea povară a cancerului asupra adulţilor mai în vârstă, categorie în rândul căreia sunt înregistrate cele mai numeroase cazuri de cancer”, au precizat specialiştii.

Incidenţa a şase dintre cele douăsprezece cancere asociate obezității este mai ridicată la adulţii tineri, susţine societatea americană într-un comunicat în care sunt descrise rezultatele unui studiu publicat luni în jurnalul The Lancet Public Health.  Cancerul colorectal, endometrial, pancreatic şi de vezică biliară se numără printre cancerele cele mai des întâlnite la tineri.

- Articolul continua mai jos-

”Având în vedere creşterea semnificativă a prevalenţei supraponderalităţii şi obezităţii în rândul tinerilor şi riscul tot mai ridicat de apariţie a cancerelor asociate obezităţii la generaţia de azi, povara viitoare a acestor tipuri de cancer s-ar putea agrava pe măsură ce generaţiile mai tinere îmbătrânesc, progresul înregistrat în ultimele decenii în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii oncologice putând fi stopat sau inversat”, a atras atenţia doctor Ahmedin Jemal, unul dintre autorii studiului.

Potrivit unei analize a Cancer Research UK, publicată la începutul anului 2018, milenialii ar urma să devină generaţia cea mai supraponderală de când au început să fie strânse datele statistice. Peste şapte din zece persoane născute între începutul anilor ’80 şi mijlocul anilor ’90 ar urma să devină obeze între 35 şi 44 de ani, conform rezultatelor cercetării.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari