fbpx

Pacienții cu epilepsie au nevoie de ajutor pentru tranziția de la copil la adult

Patru societăți profesionale din România doresc să realizeze un protocol de tranziție de la copil la adult pentru pacienții cu epilepsie.

„Este foarte greu copilul să treacă brusc la medicul adult. Nu ştie către cine să se ducă. Medicul care l-a avut ani de zile îl cunoaşte, îi ştie evoluţia. Avem nevoie de acest protocol pentru a veni în ajutorul pacienţilor, dar şi al medicilor. Susţinem acest protocol”, a declarat Directorul executiv al Asociaţiei Pacienţilor cu Epilepsie din România, Ileana Ştefan.

Mulți dintre pacienții cu epilepise aleg să se întoarcă la neurologul pediatru deoarece cu neurologul de adult nu reușesc să aibă aceeiași colaborare.

„Trecerea de la serviciile de neurologie pediatrică la serviciile de adulţi este dificilă în toate bolile cronice. Epilepsia este una dintre ele şi mulţi dintre pacienţii noştri care pleacă din zona de îngrijire neuropediatrică se întorc la noi pentru că nu au poate aceeaşi colaborare pe care o au la copii cu toată familia, de fapt aşa cum se obişnuieşte la neurologia pediatrică să îngrijim toată familia, nu numai copilul. Ne luptăm să formăm nişte protocoale pentru a uşura acest proces de tranziţie atât pentru pacienţi, care să îl accepte mai uşor, şi pentru familie, dar şi pentru neurologii de adulţi să le fie mai uşor să urmărească un pacient care nu a fost al lor timp de 18 ani şi devine brusc al lor”, a declarat Dana Craiu, preşedintele Societăţii Române Împotriva Epilepsiei.

Pacienții cu epilepsie au nevoie de un perioadă de timp pentru a putea face tranziția de la copil la adult.

„Multe dintre formele de epilepsie sunt diagnosticate în copilărie şi uneori chiar în copilăria precoce. Problemele pacientului cu epilepsie sunt destul de multe şi neurologul de adult nu este foarte familiarizat cu aceste probleme. Din cauza aceasta este nevoie de o perioadă de timp pentru a putea face tranziţia. Neurologul să se acomodeze şi să cunoască fiecare caz în parte şi toate problemele sale, pe de o parte, pe de altă parte neurologul pediatru să poată să furnizeze absolut toate informaţiile legate de evoluţie, de tratament şi aşa mai departe şi, nu în ultimul rând, pentru familie”, a explicat reprezentantul Societăţii Române de Neurologie Pediatrică, Carmen Burloiu.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari