Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Octavian Alexandrescu a spus că medicamentele falsificate reprezintă o problemă majoră a Uniunii Europene.
„Potrivit Comisiei Europene, doar în perioada 2013-2017 au fost raportate nu mai puţin de 400 de incidente de falsificare a medicamentelor. În lumina acestora, Directiva privind falsificarea medicamentelor şi Regulamentul delegat al Comisiei Europene prevede un sistem de verificare de la un capăt la celălalt. În acest fel se previne ca medicamentele falsificate să intre în sistemul legal de distribuţie prin introducerea unor elemente de siguranţă. Acestea constau într-un identificator unic şi un dispozitiv de protecţie împotriva modificărilor ilicite de ambalaj a anumitor medicamente de uz uman, pentru a permite identificarea şi autentificarea acestora”, a arătat secretarul de stat.
Sistemul naţional de verificare a medicamentelor este funcţional şi va fi operaţional începând de sâmbătă noapte.
„Sistemul naţional de verificare a medicamentelor este funcţional şi în noaptea de sâmbătă va intra în funcţiune. Acest sistem este unic în lume, atât prin complexitate şi faptul că acoperă 28 de ţări din Uniunea Europeană şi spaţiul economic european. Sistemul este finanţat de producători şi gestionat de asociaţii private non guvernamentale care strâng actorii principali din sistemul farmaceutic. Scopul acestui sistem este întărirea securităţii lanţului legal al medicamentului, astfel încât la pacienţi să ajungă medicamente sigure, să fie eliminate medicamentele falsficitae a declarat managerul Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România, Laurenţiu Mihai.
El a precizat că medicamentele aflate deja în lanţul farmaceutic vor continua să fie vândute până la expirarea acestora.