Cum motivează medicul pneumolog Elena Vlad refuzul de a trata o pacientă

Medicul pneumolog Elena Vlad a fost audiată în Comisia de Etică a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu după ce a refuzat să trateze o pacientă. Medicul a motivat lipsa personalului și salarizarea necorepsunzătoare, chiar dacă salariul acesteia este de 10.000 de lei.

Medicul acuză conducerea spitalului de faptul că nu le-au fost asigurate echipamente de protecție și nici nu primesc sporuri, fiind vorba de o manevră foarte periculoasă.

”La manevra de fibrobronhoscopie personalul care o efectuează este situat doar la câțiva centimetri față de gura bolnavilor care în majoritatea cazurilor tușesc, expectorează puroi, secreții, de multe ori împroșcând-ne cu acestea. Gravitatea situației este cu atât mai mare cu cât conducerea spitalului nu ne-a dotat cu mijloace de protecție adecvate, nici măcar cu o banală mască cu filtru pentru protecție”, potrivit medicului Elena Vlad, citat de Impact de Gorj.

De asemenea, aceasta solicită acordarea unor sporuri pentru această procedură, mai ales că, potrivit acesteia, Spitalul a acordat sporuri ilegale. Elena Vlad consideră că a fost supusă acestui linșaj mediatic pentru că a semnalat aceste nereguli.

„Deci manevra respectivă, conform Societății Române de Pneumologie, este deosebit de periculoasă pentru sănătatea personalului care o efectuează, (în legislație fiind prevăzut un spor de la 35 până la 50%) subsemnata și asistenta angajată pe pneumologie nu am beneficiat sub nicio formă de acest drept conform complexității și periculozității activității desfășurate, în ciuda repetatelor referate depuse.

- Articolul continua mai jos-

Și asta, într-un spital în care conducerea a acordat sporuri preferențiale și ilegale, cum ar fi un spor de 75 % registratorului angajat în secția de psihiatrie, care este chiar fata managerului și care este angajat al compartimentului de statistică, nu al secției de psihiatrie, neavând în fișa de post atribuții în legătură cu pacienții, ci numai cu calculatorul. Datorită faptului că am reproșat managerului această situație s-a creat între noi un conflict care, în opinia mea, a dus la actualul linșaj mediatic“, a completat medicul Elena Vlad.

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari