Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recunoaște că medicina primară are nevoie să fie stimulată. În acest sens, Ministerul Sănătăţii propune medicilor de familie anumite servicii suplimentare care pot fi efectuate şi care pot fi recompensate.
„Medicii de familie sunt nemulţumiţi de propunerile pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le-a făcut pentru finanţarea cabinetelor începând cu 1 aprilie, cu semnarea actului adiţional la contractul cu CNAS. Cu siguranţă, medicina primară are nevoie să fie stimulată. Propunerea MS pentru medicina de familie a fost legată de anumite servicii suplimentare care pot fi efectuate şi care pot fi recompensate. De asemenea, există în discuţie un grant cu Banca Mondială axat în mare parte pe medicina primară şi medicina comunitară. Din punctul de vedere al MS şi al Guvernului, lucrurile cred că au fost înţelese”, a afirmat Sorina Pintea.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și-a exprimat public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, fapt care aruncă medicina de familie în criză.
”În proiectul de buget pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de numai 6% faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creşterea costurilor generată de inflaţie. Prin subfinanţarea sistematică a medicinei de familie se pune în pericol existenţa acestui sector medical şi implicit pacienţii, motiv pentru care ne aflăm în situaţia de a căuta soluţii alternative pentru asigurarea supravieţuirii cabinetelor. Sperăm că guvernanții ne vor susţine solicitările prin iniţierea şi susţinerea unui amendament pentru creşterea bugetului medicinei de familie, dovedind astfel că înţeleg importanţa sectorului de asistenţă medicală primară”, a transmis dr. Dina Mergeani preşedinte SNMF.