Ne dorim cu toții să fim sănătoși. Am aflat deja, că sănătatea vine (și) din farfurie. Și știm de asemenea nu există un model de hrană sănătoasă universal acceptat.
Nu este de mirare că o parte semnificativă dintre semenii noștri aleg regimul vegetarian și chiar o formă ”extremă” a lui – raw-veganismul.
Regimul vegetarian este acel regim alimentar în care adeptul său exclude total sau parțial alimentele de origine animală. Adică un fel de post continuu, adoptat ca mod de viață.
Există însă și persoane care exclud doar parțial alimentele de origine animală și mănâncă ouă, lapte, miere, iar unii chiar și pește. Alții doar fructe de mare.
Cei care sunt adepții regimului raw – mănâncă doar alimente neprelucrate termic: lapte nepasteurizat, carne crudă (biftec tartar, peste crud), miere, iaurt, kefir etc.
Dacă avem de-a face cu cei ce au un regim raw-vegan, atunci alimentele de origine animală sunt excluse total, iar din cele vegetariene sunt permise doar alimentele neprelucrate termic. Sunt permise alimentele fermentate.
Limitările unui astfel de regim extrem sunt de doua feluri:
- pe termen scurt, imediat: intoleranța alimentară la o cantitate prea mare de fibre alimentare;
- pe termen lung – carențele nutritive de elemente esențiale care se găsesc predominant în alimentele de origine animală, cele mai frecvente fiind: carența de vitamina B12, Fe, Ca, colagen, unii aminoacizi esențiali, unii acizi grași esențiali.
De aceea cei ce doresc să urmeze un regim cât mai strict raw-vegan pe termen lung, trebuie să se documenteze temeinic. Este foarte dificil să rămâi sănătos, pe termen lung, cu orice regim restrictiv, iar adepțiiraw-veganismului nu fac excepție.
Suplimentele alimentare sunt aproape obligatorii pentru adepții unui astfel de regim, raw-vegan. Dacă se dorește săse mențină un regim strict, trebuie alese cu atenție acele suplimente care oferă vitamine, aminoacizi sau acizi grași esențiali, tot din surse vegetale.
Aceste suplimente trebuie să aibă dovezi științifice (studii clinice) că au în componența lor acele forme chimice care sunt absorbabile de către organism (de exemplu fierul se găsește, în general, în regnul vegetal într-o forma chimică – non-hem -care se absoarbe mai greu în organismul uman, iar de fier avem nevoie pentru a fabrica hemoglobina, acea proteină care ne transportă oxigenul, prin sânge, de la plămâni la celule și dioxidul de carbon în sens invers).
Vitamina B 12 se găsește în vegetale în doze foarte mici. Sau aminoacizii esențiali se găsesc sporadic, doar soia este considerată, de unii autori, a fi singura sursă completă de aminoacizi esențiali. Consumul exagerat de soia având însă alte precauții de care să ținem seamă. Cea mai bună variantă este să combinăm aminoacizi din surse diferite pentru a acoperi necesarul.
Toate aceste medicamente ”de substituție” trebuie să le administram într-un ritm și într-o cantitate adaptate nevoilor organismului. Din fericire se pot doza foarte multe elemente (vitamine, minerale) și ne putem trata carențele prin adaptarea regimului alimentar și prin adăugarea de suplimente.
Deși nu exista un consens pe care medicii nutriționiști să-l promoveze pentru un regim alimentar care să ne ”garanteze” sănătatea, regimurile stricte nu sunt recomandate, în general, (de către medici) persoanelor sănătoase, chiar dacă unul dintre principiile cu care toată lumea medicală a căzut de acord este acela că ar trebui să domine în alimentațianoastră zilnică, vegetalele.
SFATUL MEDICULUI – Dacă îmbrățișați regimul raw-vegan, indiferent de motiv, nu uitați să consultați periodic un specialist, să vă faceți analizele periodic, astfel încât să vă asigurați că organismul dumneavoastră primește tot ceea ce are nevoie pentru o funcționare optimă.