Medic de la Antidrog – Efectele drogului Zombie asupra consumatorilor

Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) atrag atenția asupra substanțelor chimice pe care le conține și a efectelor pe care drogul Zombie îl are asupra consumatorilor.

Efectele drogului Zombie

„Acest drog numit „Zombie” poartă această denumire după efectele pe care le dă această nouă substanţă de tip etnobotanică. Este vorba de o catinonă, care a fost identificată la nivel european şi internaţional, iar efectele produse ca urmare a acestui consum fac persoana să arate ca un zombie. Acestea dau o stare de somnolenţă cu mişcări necontrolate, ca urmare a schimbărilor care sunt făcute în laboratoare. Aceste etnobotanice sunt nişte substanţe chimice produse în laborator.

Dealerii schimbă structura chimică a lor, care să emită efectele drogurilor tradiţionale”, a explicat, miercuri, Bogdan Gheorghe, medic ANA, potrivit MEDIAFAX.

În ceea ce privește consumul de cannabis, medicul menționează că efectele asupra sănătății nu sunt puternice, însă are efecte extrem de grave din punct de vedere social.

- Articolul continua mai jos-

„Din punct de vedere al efectelor directe asupra sănătăţii, heroina este pe primul loc, iar cannabisul este pe ultimul loc. De aceea, sunt multe ţări care nu mai pun consumul de cannabis ca o problemă de sănătate publică, dar eu, ca medic, trag un semnal de alarmă asupra efectelor din punct de vedere social.

Eu pot să consum acum cannabis, simţurile îmi sunt alterate, mă sui la volan să plec spre casă, şi atunci pot produce accidente de circulaţie foarte uşor”, a delcarat medicul Bogdan Gheorghe.

 

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari