Tânăra din Sibiu diagnosticată cu meningită a murit după 19 zile de moarte cerebrală

Tânăra de 24 din Sibiu care a fost diagnosticată cu meningită a decedat în secția de Terapie Intensivă din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Acesta a fost declarată în moarte cerebrală în urmă cu 19 zile.

”În cursul nopţii trecute, inima pacientei diagnosticată cu meningită şi aflată în moarte cerebrală, s-a oprit la ora 2,50 (asistolie). Reamintim că, din data de 6 ianuarie, tânăra fost declarată în moarte cerebrală, situaţie în care un pacient este decedat din punct de vedere medico-legal. De atunci, pacienta s-a aflat într-o stare ireversibilă, conectată la aparate, funcţiile cardio-respiratorii fiind susţinute în mod artificial în toată această perioadă în care s-a continuat aplicarea tratamentului. Este un caz dramatic în care medicii SCJU Sibiu au făcut tot ceea ce era posibil din punct de vedere uman şi medical pentru salvarea vieţii pacientei, dar, din păcate, acest lucru nu a fost posibil. Dumnezeu s-o odihnească!”, se arată în comunicatul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Vă reamintim că familia tinerei a acuza medicii că ar vrea să o deconecteze de la aparate și că nu au făcut tot ce se putea pentru ca tânăra să supraviețuiască.

Medicii de la SCJU Sibiu menționau atunci au fost respectate toate protocoalele medicale iar tratamentul administrat a fost unul corect. Din nefericire evoluţia bolii a fost una galopantă, starea pacientei s-a agravat iar în data de 6 ianuarie, ora 22:30 a fost declarată moartea cerebrală

- Articolul continua mai jos-

Iniţial, tânăra a fost consultată la Spitalul Militar, de unde a fost transferată în stare gravă, cu o ambulanţă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde a fost declarată în moarte cerebrală după două zile de tratament.

În anul 2018, în judeţul Sibiu au fost înregistrate două cazuri de deces de meningită, la doi copii, potrivit Direcţiei de Sănătate

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari