Centru de fizioterapie în locul spitalului din orașul Bălcești, Vâlcea

Spitalul Județean Vâlcea și Consiliul județean vor înființa în clădirea fostului spital din localitate un centru de fizioterapie.

Secția va aparține de Spitalul județean, iar pe viitor vor fi amenajate și alte secții ce vor asigura asistența medicală pentru locuitorii din zonă.

„Pentru început va fi acest centru de fizioterapie, urmând ca pe viitor să fie şi alte secţii. Luni, pe 28 ianuarie, a fost convocată comisia tehnică mixtă, constituită pentru realizarea acestui obiectiv şi din care fac parte şi directorul Spitalului Judeţean, dar şi primarul oraşului Bălceşti, în vederea stabilirii ultimelor detalii şi a măsurilor ce trebuie luate, stabilirea organigramei şi a statului ce funcţii pentru secţia exterioară, evaluarea efortului bugetar şi pentru întocmirea graficului, pe zile, pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite, astfel încât centrul să fie pus în funcţiune cât mai curând”, a menţionat preşedintele CJ Vâlcea, potrivit AGERPRES.

Spitalul din orașul Bălcești asigura asistența medicală pentru 50.000 de oameni din 13 localități. Acesta a fost închis printr-un ordin al Ministerul Sănătății în 2011 și tranformat în cămin de bătrâni. În 2017 a fost desființat și căminul de bătrâni și acum se încearcă să îi redea funcționalitatea.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari