Gripa închide cinci secții de la Spitalul Județean Slatina

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a interzis, începând de luni, accesul persoanelor din afara unităţii în cinci secții: boli infecţioase, pediatrie, neonatologie, chirurgicale şi ATI. Scopul este reducerea riscului de răspândire a infecțiilor respiratorii, în special a virusului gripal.

Măsura a fost luată după ce la spitalul din Slatina au fost înregistrate 31 de cazuri de gripă, potrivit managerului spitalului Cătălin Rotea, citat de AGERPRES.

În secţiile în care accesul vizitatorilor la pacienţi este permis, vizitele vor avea loc numai în intervalul orar 15,00 – 20,00, durata lor va fi de cel mult 10 minute şi numai o persoană la pacient.

Alte restricţii vizează pacienţii de la Secţia de boli infecţioase, pentru care consultaţiile interdisciplinare vor fi realizate în această secţie, cu respectarea precauţiilor standard privind purtarea echipamentului de protecţie şi întreţinerea igienei mâinilor.

Care este preţul unui vaccin antigripal

- Articolul continua mai jos-masca medicala

În funcţie de compania producătoare şi farmaciile de unde îl achiziţionaţi preţul unui vaccin antigripal poate fi între 20 şi 56 lei. Vaccinul antigripal se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală.

Video recomandat

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari

Cele mai citite articole în ultima săptămână

LIPSA DE FIER ÎN ORGANISM – ce boli provoacă și ce alimente o combat

Lipsa de fier în organism (sau carența de fier) poate genera boli grave cum ar fi anemia feripiva. Când nivelul fierului din organism scade...

Picioarele umflate – trei leacuri naturiste din bătrâni

Picioarele umflate sunt nu doar inestetice, ci și dureroase. Membrele inferioare sunt predispuse la umflături şi inflamaţii, deoarece sunt organele care trebuie să suporte...

Febra albă la copii – când apare și ce poți face ca să scapi de ea

Ai auzit vorbindu-se despre febra albă sau febra roșie? Vine sezonul rece, iar odată cu acesta se întețesc cazurile de viroze și răceli în...

Ce este histerectomia, de ce se face și care sunt riscurile?

Ce este histerectomia? Histerectomia (origine grecească – hustera = uter) este o procedură chirurgicală prin care uterul este îndepărtat. Astfel, rezultatul este imposibilitatea de...

Pietrele la rinichi – cum le poți elimina printr-o metodă naturistă

Pietre la rinichi tratament naturist - Nu de puține ori v-ați dorit să aflați care sunt cele mai eficiente tratamente naturiste pentru o boală...