O femeie a fost tratată pentru cancer, deși nu era bolnavă. Acum nu își mai poate folosi mâna

O femeie din Slatina a fost tratată pentru cancer, deși ea nu suferea de această boală. Acum femeia a depus plângere la parchet și cere despăgubiri de 150.000 de euro.

În 1999, Silvia Grădinaru a fost diagnosticată cu cancer la sân. Atunci și-a pierdut sânul. Ulterior, în 2004 a acuzat dureri la umări, iar medicii din Slatina i-au pus același diagnostic: cancer. Femeia a cerut o a doua opinie la București, unde i s-a spus că nu este bolnavă. În ciuda acestui lucru, medicul de la Slatina a luat decizia de a o trece pe tratament pentru cancer.

”I-am spus ce a spus Bucureştiul, că nu vede nicio recidivă şi a zic că nu, vă dau trimitere la Craiova. Am plecat la Craiova, m-am prezentat la medic, i-am prezentat tomograful, a chemat şi alt medic şi m-a ştanţat şi de luni urma să încep terapia”, a declarat pentru Digi24, Silvia Grădinaru.

Femeia a făcut la Craiova 14 ședințe de radio-chimioterapie, în urma cărora nu și-a mai simțit mâna. În aceste condiții a ajuns la un spital de lângă Madrid unde a aflat că tratamentul pentru cancer nu era necesar.

- Articolul continua mai jos-

Chiar dacă au recomandat un tratament greșit, medicii din Slatina nu își reproșează nimic.

Institutul de Medicină Legală a confirmat că ședințele de radio-chimioterapie nu erau necesare și au cauzat necroza mâinii.

Alte articole:

  • Patriciu Achimaș – „Planul comprehensiv de cancer, soluția pentru controlul cancerului în România”

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari