Interese private blochează construcția Institutului Oncologic Timișoara. Ministerul Sănătății a făcut plângere la parchet

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că sunt interese private pentru ca Institutul Oncologic Timișoara să nu se construiască. Din acest motiv, Ministerul Sănătății a sesizat parchetul, vizată fiind Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş.

Sorina Pintea a declarat că în ciuda fondurilor alocate prin hotărâre de guvern, în acest moment nu s-a realizat nici măcar achiziția pentru studiul de fezabilitate.

„S-au acordat bani în ultimii patru ani, prin hotărâre de guvern pentru Institutul Oncologic Timișoara. Din păcate, nici procedurile de achiziţie nu au fost finalizate. Am trimis corpul de control să verifice anumite aspecte. Concluzia este că a fost rea-voinţă, nepricepere sau şi una şi alta. Pentru că îmi dau seama, şi îmi asum ceea ce spun, că au fost interese ca Institutul Oncologic Timișoara să nu se construiască. Nu cred că a fost interesul celor din comisie (a DSP, n.r.) să existe un spital de stat care să preia pacienţii oncologici”, „, a susţinut Ministrul Sănătății, potrivit AGERPRES.

Ministerul Sănătății a făcut sesizare la parchet, iar conducerea DSP Timiș a fost schimbată. Proiectul Institutului de Oncologie Timișoara continuă. Ulterior aprobării bugetului se va demara și procedura de achiziție a studiului de fezabilitate.

- Articolul continua mai jos-

„Iar pentru cei care au găsit tot felul de motive ca să nu-l facă, am pregătit un set de sancţiuni.  Ministerul Sănătăţii a făcut o sesizare parchetului. Atâta vreme cât există o plângere penală, vom aştepta să vedem ce spune parchetul. Pe de altă parte, pe zona administrativă am luat nişte măsuri. Am şi schimbat conducerea DSP Timiş, este una interimară, pe care o vom evalua, va urma un concurs”, a spus ministrul.

Construcția Spitalului Oncologic a fost demarată de Ministrul Sănătății Ion Bazac în 2009. Institutul trebuie să deservească toată zona de vest a țării, respectiv județele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari