Mai multe secții ale Spitalului Județean Slatina sunt supraaglomerate, iar vizitele aparținătorilor pot fi limitate.
Numărul tot mai mare de pacienți care suferă de afecțiuni respiratorii a determinat o supraaglomerare în secțiile Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Cele mai aglomerate secții sunt Pediatria, Boli Infecţioase şi Boli Interne, iar dacă numărul bolnavilor va continua să crească, vizitele aparținătorilor vor fi restricționate.
„Deocamdată nu au fost luate măsuri restrictive, însă este foarte posibil să se ajungă în situaţia în care să fie limitate vizitele aparţinătorilor. Sunt nişte măsuri care se iau gradual”, a declart directorul medical al instituției, Andrei Ştefănescu, potrivit AGERPRES.
De la începutul anului, la Spitalul Județean Slatina s-au înregistrat 12 pacienți cu gripă și 38 de pacienți cu suspiciune de gripă.
Care este preţul unui vaccin antigripal
În funcţie de compania producătoare şi farmaciile de unde îl achiziţionaţi preţul unui vaccin antigripal poate fi între 20 şi 56 lei. Vaccinul antigripal se eliberează numai pe bază de prescripţie medicală.