Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa solicită sprijin din partea comunităţii în vederea achiziţionării unui nou ecocardiograf pentru secția de cardiologie. Cel existent este nefuncţional de peste un an.
„Ne-am propus să demarăm această acţiune, pentru a putea cumpăra acest ecocardiograf de o importanţă majoră pentru secția de cardiologie. Aici se perindă circa 3.000 – 3.300 de pacienţi pe an. Ecograful pe care îl avem este limitat din punct de vedere tehnic şi arată, să spun aşa, doar lucrurile generice, de suprafaţă. Spitalul nu dispune, însă, de fonduri pentru achiziţionarea unui ecocardiograf. Suma necesară este de aproximativ 25.000 euro”, a declarat pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Waldemar Murgu.
În prezent, medicii cardiologi folosesc ecograful de la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar şi acesta este limitat din punct de vedere tehnic.
Prin urmare, sub genericul „Din inimă, pentru inimă”, conducerea spitalului face un apel la comunitatea locală să vină în sprijinul acestor bolnavi din secția de cardiologie. În acest sens, a fost deschis şi un cont bancar, unde oricine poate face donaţii: RO36RZBR0000060020655507. De asemenea, se pot dona 2% din impozitul pe venit, în cazul persoanelor fizice, şi 20% din impozitul pe profit, în cazul persoanelor juridice.
Demersul vine în contextul în care, în Caraş-Severin, în ultimii ani, incidenţa bolilor cardiovasculare a crescut alarmant.
Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin, afecţiunile cardiovasculare reprezintă peste 60% din totalul bolilor cronice înregistrate în judeţ.
„Cifrele cred că sunt semnificative. Hipertensiunea arterială, care este cunoscută ca stând la baza afecţiunilor cardiovasculare, a crescut din 2012, când erau 38.234 de bolnavi, la 51.225, în 2017, ceea ce înseamnă o creştere de 33,93%. O altă afecţiune destul de prezentă este cardiopatia ischemică. În 2012, erau 21.630 de cazuri, iar în 2017, 25.887 de cazuri. O creştere de 19,68%”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.