Registru național pentru pacienții cu boală cronică de rinichi

Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea unui registru naţional pentru pacienţii cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă.

Conform referatului de aprobare a proiectului, Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Ioan” va asigura coordonarea tehnică la nivel naţional, respectiv realizarea, implementarea şi managementul Registrului Naţional de Predializă, iar coordonarea ştiinţifică va fi asigurată de cadrele didactice din cadrul Clinicii de Nefrologie şi Dializă a Spitalului ”Sf. Ioan”, în colaborare cu Comisia de nefrologie a Ministerului Sănătăţii.

„Medicii în specialitatea Nefrologie care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1 – 5 vor fi obligaţi să raporteze datele în Registrul Naţional de Predializă, în condiţiile prezentului ordin şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Medicii în specialitatea Nefrologie, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor sanitare ce furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi stadiile 1 – 5, vor putea prescrie medicaţie specifică acestei patologii doar pacienţilor înscrişi în Registrul Naţional de Predializă”, se arată în proiectul MS, potrivit AGERPRES.

Totodată, unităţile sanitare care furnizează servicii medicale pentru pacienţii diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi sunt obligate să raporteze datele în Registrul Naţional de Predializă.

- Articolul continua mai jos-

Citește și:

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari