Direcția de Sănătate Publică Sibiu transmite recomandări privind consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Iarnă.
– adoptaţi un comportament alimentar echilibrat, cu evitarea meselor copioase;
– consumaţi moderat alimentele tradiţionale, pe bază de carne de porc, mai ales pe cele cu conţinut ridicat de grăsimi şi/sau preparate termic prin prăjire;
– mâncaţi moderat/evitaţi produsele alimentare greu digerabile, cu multe calorii şi un conţinut ridicat de sare sau zahăr (sarmale, varză călită, murături, maioneză, prăjituri cu cremă, dulciuri concentrate, sucuri acidulate);
– nu combinaţi alimentele bogate în proteine (carnea) cu cartofii (mai ales prăjiţi) sau pastele făinoase – consumaţi-le împreună cu ,salate sau legume (fierte sau la grătar);
– diversificaţi alimentaţia, folosind cereale, legume, fructe şi produse lactate;
– mesele copioase bogate în grăsimi şi proteine pot avea efecte negative asupra organismului şi pot da dispepsii gastrointestinale (indigestii), crize biliare, mai ales la persoanele cu afecţiuni cronice sau cele care au ţinut întreaga perioadă de post;
– evitaţi consumul excesiv de alcool – efectele nefavorabile ale acestuia, în cantităţi crescute – fiind binecunoscute.
Recomandarea se adresează mai ales persoanelor hipertensive, cardiacilor, celor cu diferite suferinţe digestive (hepatice, pancreatice), precum şi persoanelor în vârstă, care suferă de ateroscleroză;
– consumaţi moderat cafea, nu exageraţi cu fumatul;
– faceţi mai multă mişcare, evitaţi să rămâneţi ore în şir în jurul mesei sau la televizor; plimbările şi sporturile preferate sunt soluţia ideală pentru un tonus normal în aceste zile de sărbătoare.
Având în vedere faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă creşte consumul de carne de porc şi vânat, la fel de importante sunt şi recomandările privind aprovizionarea cu alimente.
Carnea şi preparatele din carne de porc trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi, care pot certifica controlul sanitar-veterinar al produselor şi termenul de garanţie al acestora. Carnea provenită din gospodăria proprie trebuie testată şi consumată după examen trichineloscopic negativ şi prepararea corespunzătoare. În caz contrar, există riscul îmbolnăvirii de trichineloză, salmoneloză (prin folosirea ouălor, mai ales a celor de raţă, la maioneze şi creme) sau apariţia unor toxiinfecţii alimentare.
În cazul apariţiei simtomelor caracteristice trichinozei (febră, dureri de cap, astenie, dureri abdominale, greţuri, vărsături şi dureri în masele musculare, dificultate la mers, la înghiţire şi respiraţie), accesaţi serviciile medicale în vederea tratamentului.
Dacă sărbătorile vor fi petrecute în unităţi de alimentaţie publică, trebuie evitat consumul de alimente care au aspect, gust sau miros neplăcut.
În ceea ce priveşte expunerea la frig, în special a persoanelor care vor participa la evenimentele organizate în aer liber, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie adecvate (căciuli, mănuşi, fulare, îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare). De asemenea, este bine ca aceste persoane să se deplaseze, periodic, în locuri încălzite, iar hidratarea să fie făcută cu lichide calde, fără conţinut de alcool.
În situaţia în care starea generală este alterată sau la primele simptome de îmbolnăvire, recomandăm evitarea automedicaţiei şi adresarea la cea mai apropiată unitate medicală, care are program de activitate permanent pentru cazurile urgente, în scopul examinării medicale şi instituirii precoce a tratamentului adecvat.
Citește și: