Rezolvarea cazurilor cu infarct miocardic acut, posibilă la SCJU Sibiu

Veste bună pentru pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare din judeţul Sibiu. Rezolvarea cazurilor de infarct miocardic acut şi a unor urgenţe vasculare periferice poate fi realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Acestea sunt rezolvate de specialiştii laboratorului de cardiologie intervenţională existent în „Centrul de cercetare invazivă şi non-invazivă în domeniul patologiei vasculare la adult”.

De altfel, au fost deja realizaţi paşi concreţi în acest sens. În ultimele luni, numărul cazurilor pacienţilor cu infarct miocardic acut rezolvate intervenţional (implant de stent) la SCJU Sibiu a crescut considerabil.

De la începutul anului curent, în cadrul laboratorului de cardiologie intervenţională din cadrul CVASIC au fost realizate aproximativ 300 de implanturi de stent. Numărul pacienţilor investigaţi se ridică la 900.

- Articolul continua mai jos-

S-a realizat și completarea colectivului de specialişti prin angajarea unui nou medic cu competenţe în cardiologia intervenţională, Dr. Radu Pretorian. Acesta, alături de Dr. Cornel Ioan Bitea, poate realiza implanturile de stent pentru pacienţii cu infarct miocardic acut.

Rezultatele concrete ale demersurilor întreprinse sunt scăderea cu 16% în 2018 a numărului de pacienţi cu IMA transportaţi la Târgu-Mureş, comparativ cu anul anterior.

Mai mult, datorită tratamentului percutant al bolilor coronariene realizat în ultimii doi ani în cadrul laboratorului, s-a constatat o scădere cu 15% a incidenţei infarctului miocardic acut în Sibiu (118 cazuri în 2018 faţă de 141 în 2017)

Posibilitatea de a trata intervenţional pacienţii cu infarct miocardic acut în cadrul SCJU Sibiu aduce cu sine o serie de avantaje majore

Scăderea numărului de cazuri transferate în centrul terţiar de care aparţine Sibiul, mai exact la Târgu Mureş şi implicit scăderea costurilor per pacient transferat. Tromboliza anterioară transportului se ridică la 3000 lei. Costul transportului cu elicopterul aproximativ 5000 lei (o oră de zbor fiind 1200 euro). Mai mult, este eliminat disconfortul pacientului precum şi riscul asociat transportului aerian/terestru atât pentru pacient cât şi pentru personalul medical.

„Practic, un pacient cu infarct miocardic acut ajuns la UPU Sibiu, va putea beneficia de posibilitatea de a fi tratat gratuit, în fereastra terapeutică optimă, prin realizarea intervenţiei în cadrul laboratorului de cardiologie intervenţională al spitalului. Pe lângă avantajele economice ale scăderii costurilor spitalului, există o multitudine de avantaje de ordin medical. Scăderea complicaţiilor tardive. Posibilitatea unui prognostic mai bun pe termen mediu şi lung. Creşterea calităţii vieţii pacientului cu posibilitatea reintegrării sociale”, a explicat Dr. Cornel Ioan Bitea, medic coordonator al activităţii laboratorului de cardiologie intervenţională din cadrul spitalului.

Legat de planurile de viitor privind activitatea laboratorului de cardiologie intervenţională, Dr. Cornel Ioan Bitea a declarat: „ne dorim ca, din 2019, să extindem această activitate prin extinderea serviciului permanent 24 de ore din 24. Pe cât posibil, 7 zile din 7. Un un număr cât mai mare de pacienţi să poată beneficia de tratament specific în cazurile de IMA la SCJU Sibiu, fără a mai nevoie de transfer”.

- Articolul continua mai jos-

În acest sens, se fac demersuri pe lângă Ministerul Sănătăţii pentru dotarea celei mai mari unităţi sanitare a judeţului cu încă un angiograf. Acesta va permite o activitate optimă în rezolvarea pacienţilor cu patologii cardio-vasculare acute sau cronice.

Citește și:

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari