Tratamentele inovative – accesul pacienților la ele, limitat

Pacienții trag un semnal de alarmă cu privire la accesul lor la tratamentele inovative. Ei afirmă că există medicamente care au intrat în procedură de evaluare pentru a putea fi oferite în regim compensat, însă au rămas blocate în acest proces.

Autoritățile spun că există limitări bugetare și că, în acest an, pe lista de compensate au fost introduse mai multe medicamente decât în anii precedenți, scrie Antena Satelor care citează RADOR.

Tratamentele inovative – Cele cinci molecule care așteaptă aprobarea autorităților printr-o hotărâre de guvern se adresează pacienților cu diabet, boli reumatologice, cardiologice și oncologice – spune președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, Radu Gănescu: „Din august 2018, au fost evaluate cinci molecule noi, până la ora actuală. Nu sunt în HG 720, pentru intrarea rambursată pe piața românească. Chiar am avut confirmarea personală a doamnei ministru că până la sfârșitul anului vom putea avea acces la aceste molecule, dar se pare că în ultimele modificări, mai ales făcute de Agenția Națională a Medicamentului, care ar trebui să dea un vot final, nu am mai reușit să le vedem pe piața românească”.

Citește și Mii de medicamente ieftine ar putea dispărea în 2019

- Articolul continua mai jos-

Tratamentele inovative – Și în terapiile adresate pacienților cu tuberculoză multidrog rezistentă, există 9 medicamente aprobate de la începutul anului, dar care sunt blocate în procesul de achiziție – spune vicepreședintele Asociației de Pacienți, Ștefan Răduț: „Procesul acesta de achiziție a început undeva prin septembrie, cred. Șși nu știm când se va termina. Cea mai bună previziune e să se termine undeva în februarie 2019, dar eu mă aștept ca, de prin 2020, pacienții cu tuberculoză rezistentă să poată începe a fi tratați cu aceste medicamente”.

Tratamentele inovative – Ministrul sănătății Sorina Pintea a declarat, la rândul său, că există limitări bugetare: „Am spus că în funcție de limita bugetului alocat medicamentelor, vom introduce toate moleculele care sunt în așteptare, dar noi încercăm să le compensăm 100%, astfel încât efortul financiar al pacienților să nu existe. Vă readuc aminte că în alte țări există procente de compensare. Să discutăm despre Spinraza care în România este compensat 100%; în Germania – 70%; iar în Anglia nu este compensat deloc”.

Tratamentele inovative – Ministrul Pintea a adăugat faptul că anul acesta au fost introduse 37 de molecule noi, mai multe decât în anii precedenți, iar reactualizarea listei de compensări s-a făcut de patru ori, și nu o dată pe an, cum s-a întâmplat în anii precedenți.

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari