Gândaci filmați în fața sălii de operație la un spital din Craiova – VIDEO

Ruda unui pacient a filmat gândaci care mișunau în fața blocului operator de la Urologie din incinta Spitalului din Craiova. Cei doi gândaci din spital erau pe hol, în fața sălii de operație de la Urologie.

Reprezentanții Spitalului din Craiova au declart, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că se fac verificări privind cei doi gândaci din spital. Ultima dezinfecție a fost realizată de curând.

„S-a făcut o verificare. Am considerat că sunt reale acele imagini. E greu de crezut că cei doi gândaci văzuți acolo au supraviețuit în zona respectivă. S-a verificat dacă s-au respectat normele, în ceea ce privește dezinsecția și dezinfecția în spital. Aceasta se face de două ori pe an. Ultima dezinfecție și dezinsecție s-a efectuat pe 8 septembrie. S-au respectat normele. Dacă aceste imagini sunt reale se consideră că e cazul să se mai facă o dezinsecție și o dezinfecție pentru că lucrurile să meargă așa cum trebuie. E adevărat că se observă și din imagine, nu sunt în interiorul blocului operator. Sunt în fața ușii blocului operator, într-o zonă în care e vorba de un hol în fața lifturilor, unde aparținătorii nu se sfiesc să intre. Sunt și condiții și factori de risc care pot să ducă la apariția unor asemenea situații”, a spus Cristina Geromăneanu, purtător de cuvânt Spitalului Județean de Urgență Craiova.

Și inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dolj s-au sesizat în acest caz și fac o anchetă.

La sfârșitul lunii octombrie, mai mulți pacienți s-au plâns de faptul că în secția de pediatrie a Spitalului de Urgență Craiova s-au găsit gândaci.

Însoţitorul unei mame internate cu copilul ei în Spitalul de Urgenţă din Craiova a postat pe Facebook, o fotografie cu gândaci din spital. Acesta susţine că a fost făcută în secţia de Pediatrie a unităţii spitaliceşti.

- Articolul continua mai jos-

Anterior, la același spital, pacienții s-au plâns că sunt gândaci și la Pediatrie.

Sursa video

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari