Bebeluș decedat – avea numai 2 săptămâni. Băieţelul care s-a născut în maternitatea din Botoşani cu şase degete la mâini şi la picioare şi cu multiple malformaţii la nivelul feţei şi la inimă, a murit în urma unui stop cardio-respirator.
Copilul a fost transferat la Iaşi, la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie „Cuza Vodă”, unde a fost supus unor investigaţii medicale amănunţite.
Bebeluș decedat din cauza unor malformații și boli rare
Conform dr. Livia Mihalache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, bebeluşul avea şanse minime de supravieţuire din cauza unor malformaţii extrem de rare diagnosticate la Iaşi.
Medicii au fost rezervați, încă de la început, în privința șanselor de supraviețuire ale băiețelului, care nu putea să respire singur din cauza unei anomalii. Copilașul a venit pe lume la Maternitatea din Botoșani, la sfârșitul lunii octombrie, cântărind 2.300 de grame. La scurt timp după naștere, starea bebelușului s-a agravat, iar medicii au decis să-l transfere la Iași.
Bebeluș decedat – de ce boli suferea
În urma testelor genetice realizate de medicii Maternității din Iași, s-a confirmat că bebelușul născut cu câte șase degete la mâini și la picioare suferea de sindromul Patau. Este vorba despre o anomalie cromozomială, cunoscută după numele de trisomia 13
Bebeluș decedat – malformațiile au fost observate încă din timpul sarcinii
Bebeluşul a fost născut la termen la maternitatea din Botoşani. Mama, o femeie de 31 de ani, se afla la a treia naştere şi era monitorizată din timpul sarcinii, medicii suspectând o serie de malformaţii ale bebeluşului.
Sursa: mediafax.ro; stiri.botosani.ro
Bebeluș decedat – Ai putea fi interesat și de următoarele articole:
Medic cardiolog decedat la 44 de ani, în camera de gardă
Copil mort după o operație simplă – s-a demarat ancheta
Medic chirurg acuzat pentru ucidere din culpă, în cazul copilului care a murit după operație