Reducere a consumului de antibiotice în România

Anul trecut s-a remarcat, în România, o tendinţă uşoară de reducere a consumului de antibiotice (cu 12% faţă de anul 2015), conform unui comunicat transmis joi AGERPRES de Societatea Română de Microbiologie.

Potrivit raportului elaborat de Centrul European de Control al Bolilor, în România, în anul 2017 se remarcă o tendinţă uşoară de reducere a consumului de antibiotice în medicina umană (cu 12% faţă de anul 2015).

Însă cu păstrarea consumului crescut de antibiotice de rezervă şi a celor cu risc sporit de selectare de bacterii rezistente, în special în sectorul spitalicesc. Rezultatele preliminare ale studiului de prevalenţă de moment a infecţiilor asociate asistenţei medicale (nosocomiale) şi a consumului de antibiotice în spitale, efectuat în anul 2017, indică o persistenţă a prescrierii exagerate de antibiotice (profilaxie perioperatorie cu durata de peste 24 de ore în peste 80% din cazuri, 43% dintre pacienţii internaţi într-o anumită zi primesc antibiotice). Infecţiile asociate asistenţei medicale din acest studiu sunt în procent de 5,9% din totalul pacienţilor, după validarea ECDC/INSP (cifră apropiată de valorile înregistrate în statele membre UE), ceea ce depăşeşte raportarea de rutină de doar 0,53% din pacienţii externaţi.

Rezistenţa la antimicrobiene este o ameninţare din ce în ce mai mare pentru sănătatea publică, la nivel mondial estimându-se că 700.000 de oameni mor în fiecare an din cauza infecţiilor cu bacterii multirezistente, dintre care 33.000 în Uniunea Europeană.

O estimare efectuată cu datele comunicate pentru anul 2015 plasa România pe locul 3 între statele UE privind impactul infecţiilor produse de bacterii rezistente la antibiotice (o estimare de 1.740 decese, afectări de durată ale stării de sănătate).

Citește și:

Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, 👇 dă-ne un like. 💖

Articole recomandate

Recomandari