Statul asigură anul acesta bani pentru programul de reconstrucție mamară pentru 165 de paciente. Medicii oncologi apreciază însă că programul este departe de nevoile reale şi ar limita accesul femeilor care au nevoie de această procedură, scrie Antena Satelor, citând RADOR.
Programul de reconstrucție mamară – Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie a Sânului şi Oncologie, profesor doctor Alexandru Blidaru, consideră că programul ar trebui să ţină cont de realităţile din practica medicală: „Atâta vreme cât cei care decid numărul, felul, locul, momentul, în care se fac astfel de operaţii, care nu au habar de povestea asta, e clar că lucrurile nu vor merge bine, cu toată dorinţa de a se face reconstrucţie, dar reconstrucţia e o mică bucăţică în privinţa diagnosticului şi tratamentului cancerului mamar. Necazul e că el a fost prost gândit şi merge prost. Acum, după noi criterii, în care aceste paciente sau instituţiile în care se poate face acest tip de operaţii sunt arbitrare şi nu o să facă decât să limiteze accesul şi posibilităţile de a rezolva aceste persoane”.
Totodată, profesor doctor Alexandru Blidaru susţine că o problemă a pacientelor cu cancer mamar este şi………..
Află mai mult despre acest subiect
Vezi și Alertă 112: o persoană decedată, 4 rănite, într-un accident la Lunca Corbului