Constituie o problemă a ochilor, fiind un motiv frecvent pentru reducerea capacităţii vizuale (acuitate vizuală). Refracţia se referă de fapt la schimbarea direcţiei de propagare a luminii, mai exact ochiul nu poate focaliza lumina pe reţină în mod corespunzător. Acest lucru se întâmplă de obicei în urma anormalităţilor în ce priveşte forma globului ocular sau a vârstei care interferează cu modul de funcţionare al componentelor ochiului.
Hipermetropia (mai este denumită şi hiperopia) este un viciu de refracţie ce apare când capacitatea de refracţie a corneei şi a cristalinului este prea slăbită pentru lungimea ochiului, conducând la inabilitatea de a vedea/a se concentra clar pe obiectele aflate la apropiere, ochii obosind uşor. Poate fi cauzată de o imperfecţiune în ochi (globul ocular este prea scurt şi cristalinul nu se poate bomba suficient), cauzând dificultate în focalizarea pe obiectele din apropiere, iar în cazuri grave pe niciun fel de obiecte, scrie qbebe.ro.
În funcţie de aspectul clinic există următoarea clasificare: hipermetropie simplă, patologică şi funcţională.
Persoanele cu hipermetropie pot experimenta vedere înceţoşată, astenopatie, disfuncţie acomodativa, ambliopie disfuncţională binoculara (probleme cu vederea la ambii ochi, deoarece creierul tinde să ignore semnalele de la ochiul afectat). şi strabism (privire încrucişată – alta afecţiune ce determina vedere înceţoşată la apropiere, însă persoanele cu strabism care au vedere bună la distanţă întâmpina probleme la apropiere din cauza unei reduceri în amplitudinea acomodativa cauzată de modificările natural survenite odată cu vârsta). Mai poate fi prezent la persoanele vârstnice şi prezbitismul deoarece cristalinul ochiului se rigidizează odată cu vârsta. De asemenea, în hipermetropie se pot asocia ambliopia (ochi leneş), dar şi retinita pigmentară.
Cei care nu întâmpină probleme în vederea la distanţă (sau au probleme minore) pot vedea la distanţă, însă la apropiere resimt o oboseală a ochilor (astenopatie) în urma solicitării oculare, de obicei însoţită de o durere de cap şi un disconfort vizual (mai ales după activităţi cum este cititul). Persoanele cu hipermetropie severă nu pot vedea obiectele clar la apropiere, dar întâmpina dificultăţi şi în percepţia profunzimii (vedere tridimensională).
Cauzele sunt în general genetice (ereditare) şi implică un ochi care este fie prea scurt (mic), fie o cornee prea plată, fie cristalinul nu poate deveni suficient de rotund încât imaginile să fie focalizate într-un punct dincolo de retina-putere de convergenţă redusă a cristalinului din cauza acţiunii slabe a muşchilor ciliari (în mod normal lumina nu poate fi focalizată dincolo de retină).
După cum am menţionat mai sus, modificările din cristalin (acomodarea) menite să aducă lumină într-un punct pe reţină nu au loc în mod corespunzător şi apare vederea înceţoşată. Poate apărea la orice vârstă, însă este mai uşor observabila în jurul vârstei de 40 ani.
Hipermetropia – În situaţii rare are la baza alte afecţiuni cum sunt: diabet, sindromul ochiului mic (microftalmie), cancer ocular sau probleme cu vasele de sânge din reţină, dar şi distofie corneana sau cataractă.
Reţineţi că mulţi bebeluşi şi copii mici tind să fie uşor hipermetrofici, însă această problemă dispare de obicei până la vârsta de 3 ani (copiii dispun de cristalin extrem de flexibil şi pot remedia uşor problema).
O persoană ce suferă de hipermetropie întâmpina dificultăţi în citirea tabelul Jaeger pentru ochi însă îl poate citi pe cel Snellen (pentru distanţă). Medicul oftalmolog poate include în examenul ofalmologic măsurarea presiunii oculare (tonometrie), test de refracţie (pentru a determina reţeta corectă pentru ochelari), examinarea retinei, examinare cu ajutorul lămpii cu fanta ale structurilor frontale ale ochilor, test de vedere a culorilor (pentru a identifica orbirea), teste ale muşchilor care mişcă ochii, acuitate vizuală atât la distanţă, cât şi la apropiere.
În cazurile grave de hipermetropie de la naştere, creierul întâmpina dificultăţi în contopirea imaginilor văzute de fiecare ochi în parte (sunt întotdeauna înceţoşate) şi aceşti copii nu au văzut niciodată obiecte de aproape, putând suferi şi de ambliopie sau strabism. Prin urmare, dacă creierul nu învaţă niciodată să vadă obiectele în detaliu există un risc mare ca unul din ochi să devină dominant, aşadar creierul va bloca impulsurile ochiului nondominant cauzând ambliopie sau strabism. Copilul cu hipermetropie va sta în mod frecvent aproape de hipermetropietelevizor deoarece nu pot distinge liniile precise, apărând şi privirea piezişă din cauza vederii înceţoşate (ochii funcţionează independent şi nu pot forma o imagine unică); astfel copiii cu hipermetropie de la naştere prezintă percepţie vizuală scăzută.
Hipermetropia – Deoarece părinţii nu realizează întotdeauna prezenţa acestei probleme, trebuie să ştiţi că aceşti copii întâmpina probleme în prinderea unei mingi şi au o abilitate scăzută de a vedea obiecte tridimensionale; rezultatele şcolare pot fi reduse. Când cei mici încep să identifice imaginile, observă că nu pot vedea obiecte mici sau imagini. În multe cazuri, hipermetropia uşoară spre moderată poate fi confundată cu ADHD sau alte probleme de învăţare sau de personalitate (pot fi observate mişcări involuntare ale capului şi ale corpului în încercarea de a-şi menţine concentrarea).
Mulţi profesionişti ai vederii, inclusiv oftalmologi, optometristi, ortoptisti şi opticieni sunt implicaţi în tratamentul şi monitorizarea hipermetropiei. La finalizarea examinării oculare, medicul poate prescrie o reţetă de ochelari corectori; în cazurile minore afecţiunea este lăsată necorectata. Pacienţii cu hipermetropie severă pot necesita lentile de tip convex la ochelari sau lentile de contact (au o valoare dioptrică pozitivă ce determina lumina să se focalizeze mai aproape/mai spre interior decât face în mod normal). Cea mai convenabilă modalitate de corecţie constă în ochelari de vedere, dar o variantă mai estetică este reprezentată evident de lentile de contact care pot fi de tip moale sau rigid, cu purtare zilnică, extinsă, lunară, medicul putând indica cele potrivite pentru ochii voştri (impun însă costuri uşor mai mari în comparaţie cu ochelarii şi mai multe atenţie şi igienă, fiind potrivite mai degrabă pentru adolsecenti şi adulţi şi nu pentru copii).